De cand cu internetul, lumea a devenit mai mica. Nu chiar ca un sat ("satul global"), dar oricum suficient de redusa incat sa nu mai poti ascunde ceva de ochii celorlalti. Iar libera circulatie a cetatenilor planetei, deci si a romanilor, face ca globul sa fie nu numai rotund, ci si accesibil. De aceea, ma mira tare mult comportamentul de secol XVIII - cand vestile si oamenii circulau greu si adesea distorsionat - al unor romani intorsi in patria-muma dupa "un anotimp, un an, un timp", vorba lui Nichita. Crezandu-ne in preistorie, plecati de-acasa ca niste mici romani, se intorc spre a ne spune cum au ajuns ei nu numai mari romani, dar si mari oameni ai lumii.
Cu ajutorul (interesat, dezinteresat?) al celor de-acasa, aflam deseori ce succese formidabile au romanasii nostri in special in domeniul artelor. Expozitii de mare succes, traduceri si cronici, filme despre care ni se spune ca au starnit un interes urias in randul spectatorilor, totul parca imi aminteste de "marili realizari ale popo'ului roman" si de traducerile pe banda rulanta ale operelor "toa'sului".
Uneori, dintr-o pornire vinovata de a nu crede cele citite in ziarele romanesti, verific pe Internet. Sigur, verific daca mi se ofera si date concrete, caci de stiri de felul celor de la mondene sunt satul: "X urmeaza o prestigioasa academie de teatru si film in State" (chiar asa, neaparat "in State", nu in America sau Statele Unite ale Americii), "Spectatorii s-au aratat profund interesati de filmul lui Y" sau "Expozitia a fost un real succes, cronici aparand in prestigioase ziare din...".
Ce sa verifici in astfel de informatii incontrolabile?! Cand ai niste repere, afli ca expozitia aia de peste Ocean a fost deschisa cel mult in sediul ambasadei sau al consulatului, ca multimea de vizitatori s-a redus la cei cativa cunoscuti si la personalul diplomatic al tarii noastre, ca succes
