JURNAL DE CINEFIL
Peter OâToole, Ian Holm şi Jeanne Garofalo in tabăra lui Ratatouille, Julie Andrews, Antonio Banderas şi Eddie Murphy in familia lui Shrek. Toţi sunt actori foarte mari şi destul de... maturi ca să aibă nevoie de ceva soluţii cosmetice intru intinerire. Dar nu aceasta este explicaţia titlului de astăzi.
JURNAL DE CINEFIL
Peter OâToole, Ian Holm şi Jeanne Garofalo in tabăra lui Ratatouille, Julie Andrews, Antonio Banderas şi Eddie Murphy in familia lui Shrek. Toţi sunt actori foarte mari şi destul de... maturi ca să aibă nevoie de ceva soluţii cosmetice intru intinerire. Dar nu aceasta este explicaţia titlului de astăzi.
In ultimii ani, producătorii au aprobat şi realizat o serie de filme animate care in aparenţă se adresează copiilor, dar de fapt ţintesc adulţii. Prima explicaţie a fost: e mai rentabil să facem filme pentru copii, pentru că ei nu vin singuri la cinematograf, ci insoţiţi de părinţi, iar aşa avem incasări duble.
Cu vremea, filmele au inceput să conţină şi glume pe care doar adulţii le puteau inţelege, căci făceau trimiteri la cărţi, filme sau evenimente pe care micuţii nu aveau de unde să le cunoască. Iar astăzi filmele animate au două categorii de public: copiii şi "generaţia forever young" (care nu merge ca insoţitor, ci ca să se distreze pur şi simplu).
Aşa a apărut şi un nou concept publicitar, foarte util pentru promovarea produselor pentru intinerire.
Să ne găndim o clipă la modelele pe care le promovează publicitatea in general. Tinerii şi tinerele cu vărste plasate undeva intre 25 şi 35 de ani sunt majoritari in spoturile publicitare, in revistele colorate şi pe ecranele televiziunilor. E normal deci ca publicul să aspire să aibă infăţişarea celor pe care-i văd drept modele ale unei societăţi perfecte. Doar că publicul, cu sau fără voia lui, creşte in vărstă.
