Rex – restaurant cu specific ardelenesc. Aşa scrie la intrare. În inima Olteniei, un local cu specific ardelenesc mi se pare o idee bună. O schimbare de decor, dar mai ales schimbarea meniului.
Intru hotărât, prin bar după cum aveam să aflu, găsesc un chelner căruia îi spun că îmi e foame şi sunt invitat să iau loc. Chiar şi acolo, în bar, dacă am chef. Îi mulţumesc, dar îi spun că prefer terasa.
Terasa e frumoasă, gardul este făcut din piatră. Presupun că asta ar fi una dintre trăsăturile specificului ardelenesc al localului. Piatra se regăseşte şi în faţada unei construcţii ce mărgineşte terasa. Întreb curios ce este acolo şi aflu repede: salon de nunţi. Acum fac legătura între pânzele albe ce se găsesc prin grădină şi înconjoară nişte şpalieri metalici. Chiar sâmbătă a fost o nuntă acolo. Arunc o privire înăuntru: sală paralelipipedică, are şi etaj. O singură intrare. O singură scară în spirală. Pe aici intră invitaţii, lăutarii şi mâncarea. Care cum apucă. Privesc pereţii. Imaculaţi. Nici cuiere.
Mă întorc în grădină să îmi fac de cap cu bucatele din Ardeal. Întrebare pentru chelner: ce are din specificul ardelenesc al localului? Răspuns sec: gulaş, dar numai în meniu, că în bucătărie lipseşte. Altceva? Păi, se cam termină oferta ardelenească! Trecem la bucătăria românească – la modul general – şi am de ales între ciorbă de burtă şi ciorbă de văcuţă. Neardelenească. S-a strigat ciorbă de văcuţă, se continuă cu felul doi. Aici intru prin bucătăria internaţională fără să ştiu. Comand un şniţel de pui şi primesc un şniţel milanez de pui. Bine că am intrat în Uniunea Europeană că poate îmi cereau paşaport şi viză Schengen. Caut o legumă mai altfel, nu găsesc, sar peste garnitură şi mă opresc la salata de varză.
E momentul pentru comanda de la bar. Văd o pagină cu cinci vinuri ale casei şi, când să cer şi eu unul, mi se dă frână: nu sunt momen