Familia Pâinişoară se mândreşte cu doi copii care au obţinut de-a lungul anilor rezultate excelente la învăţătură. Oana, fiica cea mare, este cea despre care se poate spune că este de nota zece: în clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a a avut numai medii de zece. Părinţii - ingineri, copiii - foarte buni la învăţătură, o familie frumoasă, în care înţelegerea şi voia bună sunt la ele acasă. Fiecare membru al acestei familii are pasiuni, vise şi putere să treacă peste greutăţi. Doru şi Domnica Pâinişoară s-au căsătorit în urmă cu 20 de ani şi de atunci tot ce au reuşit în viaţă au făcut împreună. De tineri au luat viaţa-n piept, dar au reuşit, cu dragoste şi perseverenţă, să-şi întemeieze o familie frumoasă. Aveau sufletele pline de dragoste. Au reuşit să ia viaţa de la început, împreună, iar acum, după 20 de ani de căsnicie, pot spune că sunt fericiţi. Familia lor este aşa cum şi-au dorit: sănătoasă şi frumoasă. Cei doi soţi au doi copii, Oana Cornelia şi Mircea Valentin, frumoşi şi inteligenţi, pentru care ar face orice.
Ingineri pasionaţi, buni gospodari Facultatea de Inginerie au făcut-o la Bucureşti. După facultate, s-au căsătorit. Ea se născuse şi crescuse la Crasna, iar el era din Curtişoara, unul dintre cele mai frumoase locuri din Gorj. „Acum am mai îmbătrânit, eu am 44, iar soţul 49. Dar este frumoasă şi vârsta asta, altfel vedem lumea acum. La Curtişoara este foarte frumos, aproape de Dumnezeu, în mijlocul naturii. Aici este imposibil să nu te îndrăgosteşti de viaţă! De oameni, de Dumnezeu! Nu am pleca din Curtişoara în nici un alt loc“, a spus Domnica, zâmbind. Casa au construit-o împreună. Anul acesta şi-au cumpărat şi o maşină nouă. „Totul prin muncă, nu avem ce face. Muncim ca să avem, muncim pentru copiii noştri, pe care îi iubim. Treaba lor este să înveţe. Din fericire, sunt copii cuminţi şi ascultători. Învaţă din plăcere, mai ales fata“, a pove