Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Info

Publicat in Jurnalul, miercuri 12 septembrie 2007 ·

URMA NR.3. După mai bine de un an de lucru, al treilea album al grupului bucureştean Urma a fost finalizat. Intitulat "Trend Off", noul disc a fost realizat aproape total (mixajul, producţia, grafica) in Germania. Potrivit site-ului formaţiei, lansarea noului material va avea loc in curănd şi tot atunci vor fi reluate concertele. Precedentele albume Urma sunt "Nomad Rhymes" (2004) şi "Anger as a Gift" (2005), iar ultimele concerte din Bucureşti au avut loc in decembrie 2005, cănd Urma a căntat in Underworld şi Viking. Intre timp, ambele cluburi şi-au schimbat "profilul" care le-au făcut cunoscute in lumea muzicală a Capitalei.

2CD=BILET. In zilele de 28 şi 29 septembrie in Live Metal Club din Capitală (Str. N. Titulescu nr. 171) va avea loc Bestial Metal Festival, prilejuit de aniversarea a zece ani de la infiinţarea casei Bestial Records. Pe scena festivalului vor urca căteva reprezentative formaţii de gen, descoperite şi promovate de singura casă autohtonă dedicată exclusiv "metalelor": God, Abigail, Kratos, DinUmbra, Magica (vineri), Negura Bunget, Grimegod, Dies Irae, Avatar, Korruption (sămbătă). Cu acest prilej se lansează compilaţia "Bestial Romanian Metal", un dublu CD ce conţine piese apărute pe albumele lansate de Bestial Records şi piese noi ale formaţiilor invitate in festival. Dublul CD costă 50 de lei şi toţi cei care il cumpără au acces gratuit in ambele seri de festival.

ŢAPINARII LIVE. Radio-3net vă invită la un spectacol cu totul special al trupei Ţapinarii, măine de la ora 21:00, in Club Basement, situat in subsolul clădirii de pe Strada Zalomit nr.4 (lăngă magazinul Steaua). Biletele se vor pune in vănzare cu trei ore inainte de concert, preţul unui bilet fiind de 10 lei. Trebuie ştiut că nu se vor pune in vănzare mai mult de 150 de bilete pe motiv că "fiind un club mic şi cochet, trupa doreşte să aibe alături

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 15 minute
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 14 minute
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Real Madrid câştigă Liga Campionilor pentru a 15-a oară, după ce a învins Borussia Dortmund

Mediafax acum o ora
Câţiva fani madrileni au întrerupt partida pătrunzând pe teren în debutul jocului. Borussia Dortmund a dominat prima repriză a finalei. Primul şut pe poartă i-a aparţinut lui Valverde, însă a trecut mult peste poarta germanilor care au replicat pest

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum o ora
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 13 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 9 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care pierde bani

Cancan acum 10 ore
Horoscop 2 iunie 2024. Sunt vești importante pentru toți nativii, în această zi. Iată ce spus astrele! Intri într-o perioadă mai confuză, cu multe reveniri asupra planurilor deja stabilite și modificări, inclusiv în cercul de prieteni, care oricum

După un meci epic de patru ore şi jumătate, încheiat după ora 03.00, Novak Djokovici s-a calificat în optimi la Roland Garros

News.ro acum 15 minute
Condus cu 2-1 la seturi, la ora 01.30 într-un meci care a început după ora 22.30, sâmbătă, pe terenul central, Novak Djokovici, locul 1 ATP, a reuşit în cele din urmă să se impună în faţa italianului Lorenzo Musetti (locul 30 mondial), scor 7-5, 6-7

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 38 minute
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 13 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

19°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°