• Studentii sunt de parere ca reforma din invatamant este aproape un fiasco • Peste o jumatate de luna incepe noul an universitar, iar valmaseala cu noua lege este in toi
Dupa intalnirea de la sfarsitul saptamanii trecute a presedintilor federatiilor nationale studentesti cu reprezentantii Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT), in ceea ce priveste noul proiect de lege a invatamantului superior, reprezentantii studentilor au fost total nemultumiti de forma pe care a luat-o reforma in invatamant. Cerintele inaintate de catre Uniunea Nationala a Studentilor din Romania (UNSR) reprezentantilor MECT sunt de bun-simt, insa, dupa cum declara acestia, nu au mari sperante ca vor fi cuprinse in noul proiect de lege.
"S-a cerut ca revendicarile sa fie trecute in Legea Invatamantului Superior pentru a se pune punct negocierilor interminabile ce au avut loc in ultimii 17 ani intre minister si organismele studentesti. De la masa negocierilor atat rectorii, cat si sindicatul profesorilor s-au ridicat nemultumiti, ceea ce contrazice comunicatul oficial dat de MECT. In urma sedintei suntem total dezamagiti de modul de abordare al ministrului Educatiei", a precizat Bogdan Budeanu, prim-vicepresedinte al UNSR. Dupa cum a fost publicat in cotidianul ZIUA de Iasi, cerintele studentilor sunt legate de procentul de prezenta in structurile decizionale in universitati, usurinta transferului de la o universitate la alta, burse, infiintarea unei Agentii de Protectie Sociala pentru Studenti, facilitati la transport sau accesibilitate la conducerea unor teme de cercetare.
• Studentii sunt de parere ca reforma din invatamant este aproape un fiasco • Peste o jumatate de luna incepe noul an universitar, iar valmaseala cu noua lege este in toi
Dupa intalnirea de la sfarsitul saptamanii trecute a