Spatiul public nu se mai regaseste de mult timp in spatiul urban; spatiul public ne eticheteaza si ne tatueaza corpurile tot mai mult. Ne-am transformat in niste excrescente ale propriilor corpuri; „corpul public“, pe care il plimbam cu noi prin asa-numitul spatiu public, este modelat de relatia de tensiune dintre criteriile „obiective“ ale schimbarilor din Noua Economie si cele „subiective“ ale schimbarilor din sfera socio-personala, din viata de zi cu zi.

Cara-te de acasa!

Primul disc al celor de la Ramones se numea Leave Home. Imperativul culturii tinerilor de la mijlocul anilor ’70 suna in felul urmator: Cara-te de acasa! Iar tinerii isi paraseau in turma caminul familial, se lasau de scoala, traiau in case ocupate si in medii boeme in care mica criminalitate era la ea acasa. In cautarea unei noi orientari politice si culturale, pe care nici hipiotii gata de reconciliere, nici Margaret Thatcher nu le-o ofereau, lasau in urma promisiunile mic-burgheze din categoria My-home-is-my-castle. Cine era in stare sa produca un riff intemeia o trupa punk. Beat-ul minimalist-infundat al celor de la Ramones si sunetul isterico-psihotic al celor de la Sex Pistols subliniaza agresiunea gregara a generatiei punk, care se stabilea pe strazi si in piete publice. O demonstratie vizuala de durata.

Renegatii din regatul umbrelor, tinutul unei bunastari in curs de dizolvare, construite pe un fundament compus din minciuni, compromisuri si o subiectivitate dizlocata, revendicau la sfirsitul anilor ’70 orasul si spatiul urban. Viata trebuia sa se petreaca la vedere. Proiectele de arhitectura si de design ale vremii erau indreptate impotriva unei planificari urbanistice determinate rational si tehnologic. Astfel ca Vito Acconci, un artist de granita, situat undeva intre artele plastice, arhitectura si performance, a reluat asa-numita arhitectura uterina de