Mai întâi au fost jeanşii. Simplu. Apoi au fost jeanşii cu talie înaltă, apoi joasă, apoi skinny, apoi largi, prespălaţi, tăiaţi, din nou skinny, din nou cu talie înaltă. Acum la modă sunt anii ’70, în materie de jeanşi. Pentru că aşa vrea Kate Moss.
Dacă englezoaica apare în skinny jeans, toată planeta îi urmează exemplul. Şi cum tot ce devine comun devine şi plictisitor, diva nu mai iese din casă decât în jeanşii anilor ’70, mai nou. Adică, talie înaltă, strâmţi în partea de sus şi foarte largi de la genunchi în jos. Iar cui nu-i place, poartă ce vrea! În fond, capriciile trend-setter-ilor sunt trecătoare. Jeanşii trebuie păstraţi în dulap oricum ar fi croiţi, tăiaţi, prespălaţi şi purtaţi. Cândva, sigur veţi avea nevoie de ei!
Jeanşii au fost creaţi pentru prima dată pentru marinarii din Genova, pe când oraşul era republică independentă şi o mare putere navală. Motivul - datorită texturii, puteau fi purtaţi şi uzi. Puţin mai târziu, în Franţa au apărut jeanşii bleu de Gênes.
De acolo şi denumirea de blue jeans, păstrată până astăzi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, folosiţi din plin în activităţile din fabrici, jeanşii bărbăteşti se deosebeau de cei de damă prin faptul că aveau fermoarul în partea din faţă (cei de damă, în partea dreaptă).
Tot în acea perioadă, în Statele Unite jeanşii au devenit simbolul nonconformismului, lucru care n-a fost privit cu ochi prea buni de către conservatori. Unele săli de cinema, teatru şi restaurante chiar refuzau să accepte înăuntru clienţi îmbrăcaţi în jeanşi.
Asta până prin anii ’60, când, încet-încet, jeanşii au început să fie acceptaţi. În anii ’70 erau deja uniforma Americii, iar astăzi s-a ajuns în etapa în care jeanşii sunt ţinuta oficială a omenirii, puţini fiind aceia care nu au în garderobă măcar o pereche.
Brandurilor istorice precum Levis, Jordache sau Wrangler şi altor c
