Alexandru Dobrescu In inima Romei, la intrarea parcului ce inconjoara ilustra Villa Borghese, gard in gard cu nu mai putin celebra Villa Giulia, unde sunt adapostite fascinantele colectii ale Muzeului etrusc, si vizavi de palatul Galeriei Nationale de Arta Moderna, se afla o constructie maiestuoasa in stil neoclasic, pe frontispiciul careia scrie: Accademia di Romania. Cunoscuta altadata si sub numele de Scoala Romana din Roma, ea fusese destinata sa gazduiasca si sa pregateasca viitorii specialisti in istorie si filologie, dar si, implicit, sa fie o carte de vizita a Romaniei stiintifice si culturale. Ceea ce a si facut pana la ultimul razboi, aici desavarsindu-si studiile, intre altii, G. Calinescu, G. Uscatescu, St. Bezdechi, Claudiu Isopescu, I. I. Rusu.

Intamplarea a facut sa stau cateva zile la Academie. Si tot intamplarea a vrut ca sederea mea aici sa se petreaca la scurta vreme dupa ce presa dezbatuse in termeni negativi activitatea din ultimii ani a institutiei. Ca sa fiu sincer pana la capat, luand aminte la cate fapte nu tocmai placute auzului insirasera gazetele si mai ales la tonul agresiv al expunerii lor, eram inclinat sa presupun o campanie de denigrare a conducerii Academiei din cine stie ce interese obscure.

Pentru ca mi se parea greu de inchipuit ca starea lucrurilor sa fie atat de jalnica. Insa acum, intr-o relativa cunostinta de cauza, pot declara cu mana pe inima ca e mai rau decat s-a scris.

Las deoparte apasata impresie de insalubritate resimtita de oricine are privilegiul de a dormi o noapte intre zidurile Academiei. Las deoparte si cealalta impresie, la fel de apasata, ca institutia e pe cale sa devina un soi de stabiliment turistic pentru familiile diversilor functionari aproximativ inalti, dornici sa-si faca vacanta ieftina la Roma. Dar stiind ca, inainte vreme, locatarii Academiei participau la proiecte de