Gabriel Florescu, director PHPC al societăţii hoteliere Aro Palace, care administrează hotelul cu acelaşi nume, dar şi hotelul Capitol din Braşov, ne-a declarat că discuţiile cu lanţurile hoteliere Hilton, Marriot şi Hyatt ar putea dura câţiva ani. „Da, discutăm cu câteva lanţuri hoteliere pentru afilierea Hotelului Aro Palace, dar aceste discuţii vor dura doi-trei ani. Ştim că şi ei sunt interesaţi de Braşov, aşa că negocierile continuă”, a declarat Florescu. Compania hotelieră Aro Palace va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti, preşedintele SIF Transilvania (acţionarul majoritar al companiei), Mihai Fercală, exprimându-şi aceste intenţii în numeroase rânduri. Compania va finaliza la sfârşitul acestui an un program de investiţii de 14 milioane de euro pentru modernizarea hotelului Aro Palace, program început în urmă cu trei ani. SIF Transilvania a subscris la începutul acestei săptămâni 86,4 acţiuni, în valoare de 8,64 milioane de lei, capitalul societăţii fiind majorat de către acţionari cu 10 milioane de lei în urma unei hotărâri AGA din luna mai a acestui an. Gabriel Florescu, director PHPC al societăţii hoteliere Aro Palace, care administrează hotelul cu acelaşi nume, dar şi hotelul Capitol din Braşov, ne-a declarat că discuţiile cu lanţurile hoteliere Hilton, Marriot şi Hyatt ar putea dura câţiva ani. „Da, discutăm cu câteva lanţuri hoteliere pentru afilierea Hotelului Aro Palace, dar aceste discuţii vor dura doi-trei ani. Ştim că şi ei sunt interesaţi de Braşov, aşa că negocierile continuă”, a declarat Florescu. Compania hotelieră Aro Palace va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti, preşedintele SIF Transilvania (acţionarul majoritar al companiei), Mihai Fercală, exprimându-şi aceste intenţii în numeroase rânduri. Compania va finaliza la sfârşitul acestui an un program de investiţii de 14 milioane de euro pentru modernizarea hotelului Aro Palace, program