Elevii care urmeaza la cursuri de zi invatamantul profesional, scoala de arte si meserii si anul de completare vor beneficia de sprijinul financiar acordat in cadrul programului "Bani de liceu" de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului. Acestia vor primi banii numai daca se incadreaza in conditiile programului. Astfel, elevii care se afla in intretinerea familiilor al caror venit brut lunar pe membru de familie, realizat in ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 1,5 milioane lei (150 RON), vor putea primi acest ajutor. Cuantumul sprijinului lunar este de 1,8 milioane lei (180 RON), si poate fi modificat prin hotarare de guvern, la propunerea Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului (MECT).
De asemenea, vor putea primi acest sprijin si elevii care beneficiaza de o masura de protectie ori se afla sub tutela sau curatela in aceleasi conditii de venit. Membrii comisiilor de acordare a sprijinului financiar organizate la nivelul fiecarei unitati de invatamant vor avea obligatia sa sesizeze Inspectoratele de Politie si autoritatile administratiei publice locale, in vederea cercetarii si verificarii unor situatii speciale constatate. Astfel, in cazul in care exista sesizari scrise privind depunerea unor declaratii false referitoare la nivelul venitului brut lunar, comisia va anunta Inspectoratul de Politie si va opri acordarea ajutorului financiar, fiind intreprinse demersurile legale pentru recuperarea banilor acordati ilegal.
Elevii care urmeaza la cursuri de zi invatamantul profesional, scoala de arte si meserii si anul de completare vor beneficia de sprijinul financiar acordat in cadrul programului "Bani de liceu" de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului. Acestia vor primi banii numai daca se incadreaza in conditiile programului. Astfel, elevii care se afla