Sâmbătă, la Braşov, a avut loc întâlnirea liderilor judeţeni a filialelor PNL din Regiunea 7 Centru, adică judeţele Braşov, Harghita, Covasna, Sibiu, Mureş şi Alba, cu vicepreşedinţii PNL, Eugen Nicolăescu şi Teodor Atanasiu. În cadrul întâlnirii a fost discutată şi stabilită lista candidaţilor acestei zone a ţării la alegerile europarlamentare. În capul listei se află Adrian Ciocănea (foto medalion), din partea judeţului Braşov, care în prezent este secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Mediului şi Dezvoltării Durabile, şef al Departamentului pentru Afaceri Europene. Ciocănea este urmat de un reprezentant al judeţului Mureş, apoi de unul al judeţului Sibiu şi unul din Covasna. Pe locul cinci se află Vasile Ungureanu, reprezentând PNL Braşov, iar pe locul al şaselea Radu Puşcariu, tot din Braşov.
Două judeţe din cadrul Regiunii 7 Centru nu au candidaţi. Conducerea PNL Alba a anunţat că îl vor susţine pe Adrian Ciocănea, iar cei din Harghita vor susţine un reprezentant al filialei care candidează la nivel naţional. „Adrian Ciocănea este un adevărat profesionst, care cunoaşte foarte bine problematica europeană şi are competenţa necesară pentru un loc în Parlamentul European”, a spus vicepreşedintele PNL, Eugen Nicolăescu.
Candidaturile tuturor regiunilor de dezvoltare vor fi supuse votului Biroului Politic Central al PNL şi apoi, Delegaţia Permanentă a partidului va hotărî candidaţii care vor rămâne în cursa finală. Din acest motiv, nu toţi candidaţii stabiliţi sâmbătă, la Braşov, vor ajunge pe locuri eligibile. Surpriza a reprezentat-o faptul că deputatul Ioan Ghişe nu se află deloc pe această listă, cu toate că dacă aceste alegeri ar fi avut loc în luna mai, acesta ar fi fost între primii zece candidaţi pe ţară pe lista PNL.
Referitor la un scor pe care vrea să îl obţină la aceste alegeri PNL, Eugen Nicolăescu spune că nu s-a stabilit un anum