Fără indoială, statul romăn era la strămtoare in cazul uzinelor de la Craiova. Şi aproape nu avea spaţiu de manevră. Uzinele nu mai erau de fapt ale nimănui după ce concernul sud-coreean Daewoo, ajuns in faliment, fusese preluat de General Motors, dar fără uzinele de la Craiova... In cele din urmă, uzinele au ajuns la statul romăn după preluarea de către acesta a ceea ce sud-coreenii au pretins pentru clarificarea situaţiei juridice, astfel incăt statul romăn să poată vinde. Şi nu era vorba de vreo facilitate energetică, in cazul căreia clienţii iţi bat ei la uşă. Ci de construcţii de automobile, domeniu in care, dacă nu faci parte dintr-o reţea internaţională integrată, pur şi simplu mori! Şi colac peste pupăză, Ford era şi singurul ofertant. Cum va fi căntat Ford, aşa va fi jucat şi statul romăn!
Ford a profitat la maximum de aceste constrăngeri ale vănzătorului şi a cumpărat pe nimic! Căci in ce priveşte cele aproape 700 de milioane de euro pe care Ford declară că are in intenţie să le investească in uzinele de la Craiova in următorii ani - şi pe care reprezentanţii romăni tot bat monedă, chiar pănă intr-acolo incăt le includ in tranzacţie - ar trebui să fie clar că investiţia nu este făcută nici pentru statul romăn, nici de dragul statului romăn! Dacă va fi făcută, aceasta va fi făcută de către Ford pentru propria expansiune in Romănia şi in regiune. Ca atare, a pune in contul tranzacţiei in sine şi căştigurile din impozite pentru statul romăn şi locurile de muncă şi exporturile in plus de pe urma acestei expansiuni - perspectivă desigur de salutat - constituie o abordare forţată.
Prezentarea investiţiilor viitoare ale Ford ca o componentă a tranzacţiei reprezintă mai degrabă o diversiune care, in incercarea de a pune in umbră preţul mediocru al tranzacţiei, mai mult ii subliniază caracterul derizoriu. Păi, dacă Ford este dispus
