Cetăţenilor moldoveni, care vin să studieze în România în anul academic 2007-2008, li se va facilita obţinerea vizelor necesare, a anunţat printr-un comunicat Ambasada română de la Chişinău. Vestea a venit în completarea cererii pe care, ieri, premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a făcut-o ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, în vederea rezolvării cât mai rapide a situaţiei studenţilor din Republica Moldova care studiază în România. Tăriceanu a arătat că a aflat din presă de faptul că studenţii din Republica Moldova care studiază în România sunt îngrijoraţi că, din cauza aglomeraţiei la consulatul românesc, nu vor putea primi vizele.
Ministrul de Externe l- a asigurat pe premier că a dispus deja ca studenţii să intre „pe un culoar aparte” şi că nu vor fi probleme în procesarea rapidă a solicitărilor de acordare a vizelor. Zis şi făcut, căci Ambasada României la Chişinău comunica ieri, conform BASA-press, că studenţii vor putea depune cererile pentru obţinerea vizei pentru România între 20 şi 21 septembrie. „Ordinea înscrierii se va face în funcţie de repartizarea Ministerului Educaţiei de la Bucureşti, afişată pe site-ul www.edu.ro.
În prima zi se vor prezenta tineri bursieri înscrişi la Universitatea Transilvania din Braşov până la cei înscrişi la Universitatea din Piteşti. Restul studenţilor se vor prezenta la 21 septembrie (...)” se arată în comunicat, informează Mediafax. În prezent, în ciuda faptului că între Guvernul Republicii Moldova şi cel al României nu există un Protocol de colaborare în domeniul învăţământului, Executivul de la Bucureşti a oferit cetăţenilor moldoveni, pentru anul academic 2007-2008, 850 de burse în învăţământul preuniversitar şi 1000 de burse universitare şi postuniversitare. Un număr de 601 burse pentru studii licenţiale şi 399 de locuri pentru studii de masterat şi doctorat au fost repartizate moldovenilor care au a