Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştiul betonat, aniversat prin plantarea a 150 de arţari canadieni

Publicat in Gandul, joi 20 septembrie 2007 · · ·

Câteva zeci de oameni politici şi de cultură, membri sau apropiaţi ai PD, au fost loviţi ieri brusc de dragostea faţă de mediu. Ei au răspuns la apelul lui Adriean Videanu care, cu ocazia împlinirii a 548 de ani de la atestarea oraşului, a vrut să planteze 150 de arţari canadieni şi platani în Parcul Tineretului.

În afară de aceştia, la acţiune a participat şi ministrul Mediului Attila Korodi, care i-a dăruit primarului general un brăduţ în ghiveci. De altfel, ministrul Korodi a fost şi primul care a sosit, pe bicicletă, la acţiune, reproşându-i chiar primarului Videanu felul în care s-a gândit să administreze pistele de biciclete.

Korodi i-a dat lui Videanu un claxon de bicicletă, cerându-i ca, dacă tot a făcut pistele pentru biciclişti, să aibă grijă ca acestea să nu fie ocupate de maşini parcate neregulamentar, jardiniere sau să se oprească brusc în vreo groapă (aşa cum a semnalat ziarul Gândul).

Grupul mare de parlamentari PD a venit cu un autocar, dintre ei nelipsind Cornelia Cazacu (patroana firmei de construcţii Eurovia), Anca Constantinescu (cunoscută şi ca parlamentarul „Ciocu’ mic”, patroana firmei Proconsul), Vasile Blaga, Sulfina Barbu, Cristian Ilie, Nicolae Bara şi mezina familiei prezidenţiale, Elena Băsescu.

Ultima a ajuns, după valul de artişti, consilieri municipali şi locali, Elena Udrea care a venit îmbrăcată spe­cial pentru a planta pomi, cu cizme şi blugi, dar nerenunţând la tocuri. A încercat să utilizeze o lopată cu mâ­nuţele gingaşe, aruncând pământ de vreo două ori la rădăcina unui copac, dar a fost scoasă din această si­tuaţie de fostul contracandidat al lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei, Călin Cătălin Chiriţiă, actual membru marcant al PD.

Cel mai expeditiv a fost Vasile Blaga, care a plecat după aproximativ 15 minute, imediat după ce şi-a plantat copacul. Vedeta a fost de departe Elena Băsescu care, sp

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 52 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°