Subiectele de politica interna vin si se duc cu o asemenea repeziciune incit devin extrem de dificil de pus la fezandat pentru analize si studii aprofundate. Ca sa nu mai vorbim de alte teme, unele extrem de importante ca impact, de politica internationala, care la noi sint, daca nu neglijate de-a binelea, cel putin tratate cu totul si cu totul superficial. Pe fuga. Precum ceva nu prea interesant. Cind mai izbucneste cite o stire cu sotia lui Omar Haysam, blocata cu copiii la iesirea de pe un aeroport din Siria, televiziunile si comentatorii sint in alerta.

Cind presedintele Putin misca din degete sau doar ingaduie ceva din priviri si o miscare discreta a capului, nu intereseaza pe nimeni. Chiar daca Litvinenko devine o amintire, iar Politkovskaia este admirata postum de o lume intreaga. Marile decizii nu se iau in talk-show-uri cu Robert Turcescu si nici in emisiuni cu Andreea Marin. La noi se trancaneste inutil de mult si mai mult pentru ochii galeriei, decit pentru adevaratii policy makers. Sigur ca ofiterii de intelligence sint cu ochii si mintea in patru pentru a analiza orice detaliu – culegerea informatiilor in ziua de astazi se face in proportie de 80% din „surse deschise“ – legat de ce misca si zboara la Moscova, dar se pare ca in spatiul nostru, virulent si galagios anticomunist pe hirtie si vocal, unde se nimereste, lucrurile par sa fie, partial cel putin, neglijate. Pacat. Si ineficient. Caci, oricit ne ratoim noi la rusi si postsovietici si mieunam pe linga americani, fiecare isi vede de treaba lui. Mai pe fata, mai pe dos, mai pe dedesubt. Interesele strategice si cele militare sau energetice sint prea mari pentru ca marile puteri sa se incurce in prea multe delicateturi etico-emo-tionale. Daca un Gladstone clama in Parlamentul Britanic, acum peste o suta si ceva de ani, ca „Anglia nu are prieteni, Anglia nu are dusmani, Anglia are doar in