[...] in Europa, cele trei alfabete in vigoare (latin, grec si chirilic), cu structuri si forme similare, fac scrierea si, prin urmare, si limba mai usor accesibile celorlalti. Ritmurile dansurilor sint de asemenea mai usor descifrabile, liniile coregrafice, chiar daca foarte diferite de la o regiune la alta, de la o tara la alta, par sa aiba drept trasatura comuna maniera lor de a evoca sonoritatile fiecarei limbi. intr-un anume fel, avem impresia ca forma acestor dansuri este legata de maniera in care fiecare utilizeaza dozajul vocalelor si al consoanelor si de proportia acestora in fiecare limba.

Nu este deloc de mirare faptul ca limba franceza, subtila, eleganta si echilibrata, este limba universala a dansului academic. Pentru a-si numi miscarile, in toate tarile din lume, dansatorii folosesc termeni frantuzesti: rond de jambe, pas de basque, port de bras.... Dansul clasic, „dansul contemporan“ al lui Ludovic al XIV-lea, a fost elaborat si gindit in franceza... si continua sa „traiasca“ in franceza si in zilele noastre.

[...] Romanii folosesc un singur cuvint – joc – pentru a spune „joc“ si „dans popular“. Dansurile lor seamana cu jocurile ornate in exces cu ritmuri nebunesti. Dar romana este de asemenea, cred, singura limba in care poti sa faci o fraza intreaga numai din vocale: „a! ia ia-i-o, oaia aia e a ei...“.

Limba romana moderna, cu vocalele inlantuite suav in grupuri de diftongi si triftongi, nu poate sa nu te faca sa te gindesti la fluiditatea stranie e dansului foarte contemporan al lui Miriam Raducanu. [...] Fiecare limba, la fel ca si fiecare limbaj coregrafic, este unica, are personalitate, caracteristici si o viata proprie.

Ca sa comunice, ca sa faca fraze si texte, limbile folosesc cuvinte. O multitudine de cuvinte inca si mai mare decit cea a limbilor, intrucit este multiplicata prin chiar numarul acestora.

@