4 luni, 3 saptamini si 2 zile de Cristian Mungiu are perfectiunea formala a unui cinema inteligent, sigur pe mijloacele sale si exact pina la cel din urma detaliu, dar si autenticitatea unui film realist de exceptie. Toate planurile-secventa, lungi si foarte lungi, toate filmarile alerte, cu camera pe umar sau in mina, toate prim-planurile sint justificate prin raportare la poveste si mai ales la protagonista ei. Autorul, secondat excelent de Oleg Mutu, unul dintre cei mai inzestrati directori de imagine din Romania, pune accentul pe metamorfoza prin care trece Otilia (Anamaria Marinca) de-a lungul unei singure zile. Astfel, miscarile aparatului de filmat reflecta trairile personajului principal, aducindu-l mai aproape de spectatori. Rezultatul este fascinant: nu tin minte vreun alt film la care sa fi empatizat atit de intens cu protagonista sa. Celelalte personaje (fiecare complex, cu propriile sale motivatii) sint caracterizate prin relatiile pe care le au cu aceasta figura centrala.
Gabita (Laura Vasiliu), colega de camera si prietena cea mai buna a Otiliei, pare initial fragila si naiva, dar se dovedeste manipulatoare si profitoare. Domnu’ Bebe (Vlad Ivanov) este un barbat complexat, care inca locuieste cu mama sa si caruia interzicerea avortului de catre Ceausescu ii ofera metoda ideala de a-si satisface poftele sexuale. Adi (Alexandru Potocean), iubitul Otiliei, dupa ce a fost crescut in puf de niste parinti cu o pozitie sociala buna, este incapabil sa-si asume vreo responsabilitate. Iata deja cum filmul face slalom printre numeroase teme mari: prietenie si solidaritate, dragoste si responsabilitate, manipulare si santaj etc. Iata de ce contextul povestii, plasata in Romania anului 1987, nu este extrem de important in sine, semnificatiile sale fiind de fapt universale. De aceea, autorul a decis sa reduca la minimum numarul referirilor la Partid si
