Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de miliarde pe ajutoarele sociale

Publicat in GAZETA de SUD, joi 20 septembrie 2007 ·

Mii de familii din judeţul Gorj beneficiază de sprijin financiar în baza Legii nr. 416/2001. În primele şapte luni ale acestui an, au fost plătite ajutoare sociale în valoare totală de aproximativ 52 de miliarde de lei vechi. Angajaţii Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială (DMPS) Gorj au întreprins o serie de verificări în 12 comune din judeţ pentru a vedea dacă edilii locali respectă Legea nr. 416/2001 a venitului minim garantat. În urma acestor controale, reprezentanţii DMPS au descoperit o serie de nereguli. „Neefectuarea de anchete sociale la intervale de şase luni în vederea urmăririi respectării condiţiilor de acordare a dreptului de ajutor social a fost prima neregulă descoperită. Am mai constatat că primarii nu afişează într-un loc vizibil listele bunurilor considerate de strictă necesitate şi nici lista beneficiarilor de ajutor social, precum şi a persoanelor desemnate de primar să efectueze orele de muncă în folosul comunităţii“, a spus Vasile Picioruşi, directorul DMPS Gorj. Edilii locali care nu respectă prevederile legii riscă să fie sancţionaţi. Printre primăriile verificate s-au numărat Slivileşti, Teleşti, Câlnic, Mătăsari, Dragoteşti, Bâlteni, Hurezani şi Plopşoru. 52 de miliarde de lei în şapte luniDe la începutul acestui an, cele 6.300 de familii gorjene au beneficiat de ajutoare sociale în valoare totală de aproximativ 52 de miliarde de lei vechi. „Suma este semnificativă. Mai ales că perioada nu este foarte mare. Dar, din păcate, în teritoriu, la sate, aceşti oameni care primesc ajutor social ar trebui să presteze muncă în folosul comunităţii. Să cureţe şanţuri, să adune mizeria, dar primarii sunt cei care ar trebui să se ocupe de împărţirea sarcinilor fiecăruia. În judeţ există edili care sunt fermi în acordarea ajutoarelor sociale şi alţii care nu sunt. Aceasta este cauza diferenţei de asistaţi social dintre comune“, a precizat Vasile P

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 28 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 33 minute
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum 46 minute
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Cad pietre pe DN 6, între Severin şi Orşova. Circulaţia rutieră este blocată

Mediafax acum 29 minute
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, circulaţia rutieră este blocată pe DN 6, între Severin şi Orşova. Din cauza precipitaţiilor din ultimele ore s-au înregistrat căderi de pietre pe partea carosabilă fapt ce a dus la bl

Volodimir Zelenski ne-a întins o capcană!

Ziua News acum 40 minute
A lansat o provocare care ne poate duce direct la o conflagrație mondială. Și nicidecum la un armistițiu sau la un tratat de pace între Federația Rusă și Ucraina garantat de marile puteri. Liderul de la Kiev încearcă să miște lumea în sensul dorit d

Vremea la Constanța, joi, 23 mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 mai 2024, la Constanța, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 20°C. Umiditatea relativă a aerului este de 75%, iar șansele de precipitații sunt de 0%. Vântul va sufla cu o viteză de 16 km/h, contribuind la o zi destul de plăcut

Zeci de păsări flamingo pot fi admirate în Delta Dunării, pe braţul Sfântu Gheorghe VIDEO

Adevarul acum o ora
Zeci de exemplare de păsări flamingo au putut fi văzute zilele trecute pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, a anunţat Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) care a publicat pe pagina sa de Facebook şi o înregistrare video cu păsă

Revolte în Noua Caledonie: Poliția franceză va rămâne în arhipelag „atât timp cât va fi nevoie”, anunță Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că forțele de poliție vor râmâne în Noua Caledonie atât timp cât va fi necesar, pentru a ține sub control revoltele care au pornit săptămâna trecută. Președintele francez a declarat că forţa de 3.000

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 3 ore
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°