Încadrat în tiparul teoretic al ficţiunii muzicalizate, concept la a cărui clarificare şi definire participă1, romanul Zadarnică e arta fugii, de Dumitru }epeneag, primeşte deschiderea spre cultura anglofonă. (Vain Art of the Fugue, traducere Patrick Camiller, Editura Dalkey Archive Press, USA, 2007).
Scris în română între anii 1969 şi 1971, publicat în franceză în 1973 (Arpieges) şi în română abia după revoluţie, în 1991, Editura Albatros, Zadarnică e arta fugii produce numeroase reacţii în lumea anglofonă. Vă prezentăm fragmente din cronicile de întâmpinare scrise în Anglia şi în Statele Unite în vara acestui an.
Adam Novy, în The Believer, august 2007:
}epeneag tratează personajele ca pe un set de contingenţe ale căror euri sunt un flux de creaţie perpetuă. Omul cu flori apare atât la persoana întâi, cât şi la persoana a treia, adesea în acelaşi capitol. Este atât temător, cât şi agresiv, locvace şi conştient de limitele limbajului, în mod pesimist conştient că va eşua şi permanent optimist că nu se va întâmpla aceasta. Magda, Maria, şoferul de taxi şi toate celelalte personaje sunt tratate cu aceeaşi generozitate. }epeneag dezvoltă forma personalităţii umane în ceva care seamănă cu reprezentările ei reale.
A.W. în The Diagram, august, 2007:
Repetiţia este principala caracteristică a acestui roman al lui Dumitru }epeneag, primul tradus în engleză, în care acelaşi episod este prezentat din nou şi din nou, asemănător cu o fugă muzicală, dar niciodată chiar în aceeaşi manieră. (...)
Este surprinzător ce se întâmplă după a patra şi a cincea variaţiune, căci aparent detalii minore, o pungă cu peşte, un porc care este înjunghiat, câteva fragmente de dialog încep să capete importanţă aproape simbolică de fiecare dată când apar în alt context. În final, ceea ce începuse ca o simplă serie de evenimente a devenit echiv