Alexandru DOBRESCU "Cunosc si eu zicerea potrivit careia politicienii ar fi un rau necesar. Si poate ca as fi in stare sa admit necesitatea raului. Cu o singura conditie: ca intinderea lui sa fie ..."
Mai are, oare, rost sa tot scriu despre mizeria politica in care a fost aruncata aceasta tara? despre scandaloasa lipsa de principii - nu ideologice, nu politice, ci elementar morale - ce face din partide o apa si-un pamant si despre indemanarea cu care, indata ce sunt alesi ai neamului, politicienii se califica in hotie la locul de munca? despre lupta surda intre aceste hiene pentru a mai inhata o ciosvarta din buget si despre lejeritatea cu care vand pe doi bani subsolul, relieful si vazduhul Romaniei, de parca le-ar fi mostenit cu acte? despre cinismul cu care isi prezinta jafurile drept asumari ale inaltelor raspunderi patriotice si despre nonsalanta cu care, intrebati fiind de sanatate, invoca datoria justitiei de a stabili adevarul, eveniment cu sanse a se produce la Judecata de Apoi? despre prefacerea institutiilor statului in principalul inamic al cetateanului si despre inregimentarea fatisa a societatii asa-zis civile? despre iluzia cresterii economice intretinute cu banii castigati de romanii plecati la munca in strainatate si despre pretinsa tinere sub control a inflatiei in vreme ce preturile o iau razna?
La ce bun sa scrii, cand aceste grozavii cotidiene sunt resimtite de toata lumea pe propria piele si, mai ales, cand - desi aratate cu degetul - ele continua nestingherite sa ne amarasca zilele? Libertatea de a spune lucrurilor pe nume, invocata drept unul dintre marile castiguri ale democratiei, nu e departe - in absenta mijloacelor de a le indrepta - de proverbiala libertate a cainilor de a latra la luna: iti versi naduful, dupa care, usurat o clipa de povara, reintri in paienjenisul unei existente fara orizont. Est
