Mihail Sebastian este un scriitor incitant din toate punctele de vedere. Foarte de timpuriu (la19 ani) s-a impus prin foiletoanele, eseurile critice şi gazetăria de elevată ţinută, apoi şi prin romanele şi teatrul său. A murit într-un accident absurd când nu împlinise 38 de ani. Discipol al lui Nae Ionescu, prieten bun al lui Camil Petrescu şi cu unii din generaţia sa, "generaţia '27" (Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Mircea Vulcănescu), dar şi cu Eugen Ionescu, Sebastian urmează un traseu propriu, aproape paradoxal, pe filieră franceză: Montaigne-Descartes-Proust-Gide, şi pe itinerariul Kirkegaard-Papini-Unamuno. Un om şi un scriitor de o rară supleţe a gândirii şi a scriiturii.
Câţiva critici şi istorici literari, foarte buni cunoscători ai vieţii şi operei lui Mihail Sebastian, iau parte la o discuţie prospectivă şi de ierarhizare.
1. Dacă Mihail Sebastian nu s-ar fi stins din viaţă aşa de tânăr, în 1945, care credeţi că ar fi fost traiectoria vieţii şi operei sale?
2. Ce s-ar fi întâmplat, oare, cu faimosul său Jurnal 1935-1944?
3. La ce nivel consideraţi că se situează Sebastian pe scara de valori a literaturii române?
4. Răspundeţi, vă rog, la o întrebare nepusă aici, în legătură cu Sebastian.
Constantin Ciopraga
1. Complexat, hiperlucid, contestat din dreapta şi din stânga, drama lui Mihail Sebastian era agravată şi de aprehensiunea neajungerii la marea operă. "Tot ce scriu pe hârtie e lemnos, cenuşiu, inutil... Sunt sălciu, somnoros, descompus, dezgustat în mine însumi" - nota el în Jurnal (p. 458). Intenţiona să alcătuiască un volum, pe tema Scriitori şi jurnale (de orizont cultural francez). Dacă n-ar fi murit atât de timpuriu, neaşteptat şi absurd, poate ar fi dat viaţă acelui proiect, legat, scriptic de propria-i calitate de diarist. După feluritele frământări conjunctural
