"Cneazul" l-a invins pe Go Soeda si a egalat situatia din barajul pentru mentinerea in grupa mondiala a Cupei Davis Meciul de baraj contra Japoniei, pentru mentinerea in Grupa Mondiala de Cupa Davis, a inceput cum nu se poate mai prost pentru echipa Romaniei. Victor Hanescu (locul 106 ATP) pornea ca mare favorit in primul sau joc, contra lui Takao Suzuki, locul 216 ATP. Din pacate insa, stimulat probabil si de faptul ca evolua in fata propriilor suporteri, japonezul, care si-a sarbatorit, joi, ziua de nastere, a practicat un joc foarte bun, invingandu-l pe roman in trei seturi, 7 - 6, 6 - 1, 7 - 6. Partida a durat doua ore si opt minute, iar in urma acestei victorii, Japonia conducea Romania cu 1 - 0. Victor Hanescu a declarat, dupa meci, ca a fost surprins de jocul foarte bun al japonezului. "Suzuki a jucat extraordinar azi, a fost foarte concentrat. Am avut cateva sanse, dar el a servit foarte bine azi si nu am putut returna cum trebuie. Nu ma asteptam sa aiba un serviciu asa de bun. Suzuki nu a gresit prea mult, iar eu nu am servit deloc bine", a declarat Hanescu. Suzuki a reusit nu mai putin de 19 asi pe "Namihaya Dome Main Arena", in fata lui Hanescu, nr. 106 ATP, jucator mai inalt cu 23 de centimetri decat el (1,98 m). Daca in primul si al treilea set, echilibrul a fost dominant, Suzuki a castigat setul secund lejer, avand la un moment dat 5 - 0. Din fericire, a urmat jocul al doilea de vineri, cand pe teren a intrat liderul echipei Romaniei, Andrei Pavel. El l-a intalnit pe Go Soeda, numarul 230 mondial, fiind putin probabil ca se va inclina si el in fata japonezului. "Cneazul" a confirmat asteptarile noastre si, la capatul unui meci care nu a fost deloc usor, s-a impus in patru seturi, 6 - 3, 6 - 7 (7/9), 7 - 5, 6 - 3. Totusi, Pavel a reusit egalarea la scorul general, iar asta este tot ceea ce conteaza. Astazi este programata partida de dublu Satoshi I