Aş putea foarte uşor să mă îmbogăţesc, dacă aş vrea. Mi-aş deschide un cabinet de luptă împotriva bătrâneţii, unde aş aplica pacienţilor anumite lecturi pe creier, la fel cum se
Aş putea foarte uşor să mă îmbogăţesc, dacă aş vrea. Mi-aş deschide un cabinet de luptă împotriva bătrâneţii, unde aş aplica pacienţilor anumite lecturi pe creier, la fel cum se aplică măştile cosmetice pe faţă şi pe corp. Una din măştile cosmetice aplicabile pe scoarţa cerebrală este "Huckleberry Finn", de Mark Twain; alta e "Micul Prinţ", de Saint-Éxupery; iar o a treia ar fi "Alice în Ţara Minunilor", semnată de Lewis Carroll, pseudonimul lui Charles Dodgson, profesor de matematică la Oxford. Încă de la primele pagini ale tratamentului meu minune, cititorul poate remarca în oglindă cum firele sale de păr alb se altoiesc cu negru, iar ridurile feţei se umplu din nou cu substanţă, ca şi cum n-ar fi existat vreodată.
M-am delectat cu Alice, tradusă de Eugen Marian pentru editura "Regis", fără ca pe vreuna din cele 160 de pagini să fie specificat anul apariţiei. Dacă această carte a avut corector, cu siguranţă că el era chinez, judecând după multitudinea cuvintelor stâlcite pe care le-am auzit gemând din greu, de mi se rupea inima.
Alice n-ar face niciodată cunoştinţă cu realităţile din Ţara Minunilor dacă, în timp ce moţăie pe-o bancă, alături de sora mai mare, n-ar lua urma unui Iepure Alb înţolit ca un dandy, cu vestă, ceas şi perciuni la ultimul răcnet al modei. Iepurele dispare într-o vizuină cât o gură minusculă de mină, iar Alice, urmărindu-l îndeaproape, are surpriza de-a cădea într-un puţ de-o adâncime interminabilă.
Cade încetişor, cât mai departe de scoarţa pământului, unde lucrurile se petrec atât de stereotip. Când în sfârşit aterizează, la mii de ani lumină de lumea obişnuită, doar un banner lipseşte, pe care să stea scris: "Welcome in Wonderland, Alice