Întotdeauna am privit cu interes noile oferte publice iniţiale (IPO) de acţiuni. Acestea au menirea de a dezvolta cantitativ piaţa de capital, atrăgând noi investitori pe acea bursă, dar şi un plus de resurse din partea celor deja activi. Din păcate, piaţa de capital românească a cunoscut foarte puţine IPO în ultimii ani, rolul acestora de a finanţa economia fiind redus. În perioada 2001-2006, numărul IPO a fost de 7, adică aproximativ o IPO pe an, iar până acum, în 2007,

Întotdeauna am privit cu interes noile oferte publice iniţiale (IPO) de acţiuni. Acestea au menirea de a dezvolta cantitativ piaţa de capital, atrăgând noi investitori pe acea bursă, dar şi un plus de resurse din partea celor deja activi. Din păcate, piaţa de capital românească a cunoscut foarte puţine IPO în ultimii ani, rolul acestora de a finanţa economia fiind redus. În perioada 2001-2006, numărul IPO a fost de 7, adică aproximativ o IPO pe an, iar până acum, în 2007, numărul lor este zero. România a fost întrecută la acest capitol de ţările din jur, Bulgaria înregistrând anul acesta circa 5 oferte importante, printre care de amintit sunt First Investment Bank şi Corporate Commercial Bank, iar în Polonia estimările sunt de 50 de IPO până la finalul anului. Listarea unui nou emitent a avut, în general, un efect benefic asupra pieţei de capital, acest lucru materializându-se mai ales în creşterea valorii tranzacţionate. De exemplu, în prima săptămână de tranzacţionare a Transelectrica, pe toată piaţa s-a înregistrat o valoare medie zilnică a schimburilor aproape dublă comparativ cu cea calculată până în momentul listării, în anul respectiv.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul listării Alumil Rom Industry, unde valoarea medie zilnică tranzacţionată în primele 5 zile de tranzacţionare a fost cu 41% mai ridicată faţă de cea de la începutul a