Am mai scris, integrarea in UE e primul moment in care această atitudine a devenit vizibilă in toată păguboşenia ei. In primul an de după aderare s-a vorbit despre orice altceva decăt despre proiectele noastre. Iar dacă nu le avem, nu avem ce finanţa. Ne integrăm degeaba. Avem dreptul, spre exemplu, să participăm la elaborarea unui viitor PAC 2013 (politică agricolă comună). Ştim pentru ce vrem să ne batem? Ştim care vor fi zonele noastre de interes, pe care să le apărăm? Vom afla, probabil, din ziare că deciziile s-au luat şi că noi trebuie să le punem in aplicare.

Dintr-o călătorie adevărată nu se poate să nu te intorci mai bogat cu un gănd. După o săptămănă foarte densă, petrecută in Israel, iată-mă din nou acasă, incercănd să-mi "răsfoiesc" memoria imediată. Recunosc, m-au impresionat multe lucruri acolo şi am reţinut multe lucruri in urma intălnirilor cu principalii lideri politici israelieni. Dar dacă ar fi să extrag o singură invăţătură din acest pelerinaj intelectual, probabil că ea ar suna cam aşa: cănd ai la dispoziţie oameni pregătiţi, ceea ce contează, in continuare, e tehnologia. Şi, desigur, resursele financiare. Aş numi aceasta triunghiul de aur al performanţei economice.

Prin anii ’90, cănd Israelul trecea printr-o criză economică serioasă, a fost creat, la nivelul Ministerului Industriilor, un post special de "chief scientist". Să-i zicem, pe romăneşte, "coordonatorul dezvoltării ştiinţifice". El şi cu departamentul lui aveau menirea de a lega cercetarea teoretică de laborator, de aplicaţiile practice, fie ele civile sau militare. Practic, această structură transformă ideile in bani. In baza acestei iniţiative, sute de milioane de dolari au fost investiţi in cercetare, iar rezultatele obţinute au adus de zeci de ori mai mult. M-am intălnit duminică, de pildă, cu Stef Wertheimer, in vărstă de 80 de ani, devenit cel