Emilian Marcu Cand vrei sa scoti in evidenta unele lucruri care nu sunt tocmai la locul lor, ba chiar adesea anormale, spui, mai cu ciuda, mai cu delasare, mai cu lehamete: mare-i gradina Domnului, si cand te gandesti ca mai are si o livada...! Si parca totul se rezolva ca prin minune. Lucrurile anormale par a intra in normal, viata isi continua, taras - grapis, cursul. Le dai pe toate uitarii de parca toate acestea nici nu ar fi existat. Dar... De ce am scris cele de mai sus?
Mai zilele trecute, un ziar central ne anunta cum ca un anume senator (e plina lumea de senatori si de seniori) din Senatul american (am putea spune fara sa gresim: persoana importanta, influenta, care poarta pe umerii sai responsabilitati, nu numai pentru tara sa ci, chiar, pentru intreaga omenire) nici mai mult nici mai putin ca l-a dat in judecata pe Dumnezeu. Las la o parte tembelismul demersului sau, dar ma gandesc la postura in care se afla acea instanta unde s-a depus plangerea penala.
Dumnezeu este dat in judecata de senatorul fara de judecata pentru inundatiile, cutremurele si alte calamitati ce s-au abatut asupra omenirii.
Un alt caz, de data aceasta, mai lumesc, autohton, a iesit din normalitate. O cetateanca din Bacau a dat in judecata tot ce se putea, din politica si din administratie de la nivelul Uniunii Europene, pentru nerespectarea unor drepturi pe care, crede, sau ar trebui sa le aiba.
Ma si intreb unde vor fi cazati acuzatii, martorii si eventualii curiosi, presa si galeria in perioada cand va avea loc celebrul proces? Poate orasul Bacau sa asigure atatea locuri de cazare sau doar unul singur la un spital bine pazit? E de tot rasul, daca nu ar fi de tot plansul. Totusi, acest proces al vajnicei bacaoance nu e tot atat de tare ca al senatorului american.
Il si vad pe Dumnezeu venind cu actul de identitate in mana, speriat de moarte,