Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Terenurile din Deltă, de patru ori mai scumpe

Publicat in Adevarul, miercuri 26 septembrie 2007 ·

Delta Dunării nu a fost ocolită nici ea de creşterea preţurilor. Chiar dacă în zonă există probleme stringente din punct de vedere al utilităţilor, preţurile terenurilor au avansat Delta Dunării nu a fost ocolită nici ea de creşterea preţurilor. Chiar dacă în zonă există probleme stringente din punct de vedere al utilităţilor, preţurile terenurilor au avansat puternic, în ultimii ani, de la doar câţiva euro metrul pătrat, în 2003, la 100 de euro, în prezent.

"După Pipera şi Valea Prahovei, unde piaţa este suprasaturată, Delta Dunării înregistrează deja salturi importante pe piaţa terenurilor. În timp ce în anul 2003 un hectar de teren în Delta Dunării sau la Gurile Dunării costa în medie 2-4 euro/mp, în 2004, acelaşi teren era comercializat cu 10-12 euro/mp", precizează agenţia imobiliară Perfect Casa.

Preţuri între 15 euro şi 100 de euro pe metrul pătrat

100 de euro este preţul pe metru pătrat la care se vând cele mai valoroase parcele din Delta Dunării

Compania imobiliară a realizat o cercetare de piaţă, în urma căreia au fost identificate cele mai bune zone din Deltă, atât din punct de vedere al poziţionării geografice, cât şi al preţurilor practicate. "Piaţa a început să se dezgheţe abia în 2005.

Dacă atunci printre preferate era satul Crişan (n.r. - unde accesul se face numai pe apă), acum acolo nu se mai fac tranzactii, pentru că preţurile s-au dublat. Cele mai scumpe parcele sunt de 90-100 de euro/metrul pătrat", spune Jeni Dragomir, preşedinte Perfect Casa.

Potrivit studiului realizat de agenţie, preţuri mai mici, de respectiv de 35-40 de euro metrul pătrat, au terenurile situate în Mahmudia, Bălteni şi Nufărul. "O problemă ar fi faptul că, de cele mai multe ori, se vând suprafeţe mari de teren, de 2.000-3.000 de mp, iar proprietarii se lasă convinşi destul de greu să-şi fragmenteze loturile", mai spune s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum 50 minute
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°