Cu toate ca numarul romanilor care sunt jefuiti in Bulgaria este in crestere, Politia Romana spune ca nu poate face nimic, aceste cazuri intrand sub incidenta autoritatilor bulgare.
Opt studenti romani au reclamat Serviciului consular de la Sofia faptul ca au fost jefuiti in apropierea localitatii Stara Zagora. Ei au povestit ca infractorii erau deghizati in politisti si aveau cagule pe fata, asa cum poarta cei de la fortele speciale. Agresorii le-au furat actele, telefoanele mobile si banii si apoi le-au incendiat masina cu care acestia se deplasau spre Turcia. Cu toate ca au alertat politia bulgara imediat, turistii romani sustin ca au intervenit tarziu, ceea ce face ca sansele ca hotii sa fie descoperiti sa se diminueze.
In conditiile in care, conform datelor Politiei de Frontiera, traficul intre Romania si Bulgaria a fost, numai in prima jumatate a anului 2007, cu 86% mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut, acest caz nu este insa unul singular. De-a lungul sezonului estival, au fost semnalate mai multe astfel de cazuri in care romanii plecati in concediu in Bulgaria au ramas fara masini, care au fost luate fie din parcarile hotelurilor, fie din fata magazinelor. In ciuda reclamatiilor pe care pagubitii le-au facut la politia locala, cele mai multe cazuri au ramas nerezolvate. Este celebru si cazul revoltei romanilor impotriva politistilor bulgari care i-au sechestrat intr-o padure de langa Plevna pentru ca fortele de ordine nu s-au multumit cu o mita de 10 euro, ci au cerut 100 de euro.
Reprezentantii Inspectoratului General al Politiei Romane au precizat ca ei nu ii pot ajuta pe cetatenii romani carora li se fura autoturismele decat daca "exista suspiciuni ca cei care au comis infractiunea sunt de origine romana. In rest, este de competenta politiei bulgare sa rezolve aceste cazuri."
SFATURI MAE
In ghidul de cala