Iisus, care-i aparuse sub forma unui plop cu trunchiul subtire ca un virtej de fum, ii spuse: "Oliver, nu-ti voi trimite nici o femeie, nici curata, nici necurata. Descurca-te cum poti...". Oliver statu intepenit asa de dimineata pina dimineata urmatoare, meditind la lumea ce se afla deasupra si la cea se se casca sub el. Sus, in salonul rezervat meditativilor, se afla de citva timp si un anume Braic, sau omul-paie, care fusese cu chiu cu vai smuls dintr-un stog de fin si adus la spital pentru investigatii. Braic, un lungan de treizeci de ani, cu crestetul plesuv si ochi negri ca taciunii, obisnuia sa stea la masa si sa soarba supa din farfurie nu folosindu-se de lingura, ci de un pai de plastic, pe care-l tinea tot timpul la indemina, inclusv si atunci cind cineva, prefacindu-se ca aprinde o tigara, striga: Foc! Oliver si Braic se intilnisera de citeva ori in timp ce se plimbau prin curte, fosnindu-si pasii printre frunzele cazute pe alee. Braic ocolea chistoacele de la distanta, temindu-se, deopotriva, de apa si de foc. Fata lui era pe jumatate arsa, iar miinile acoperite de cicatrici. Omul paie avea oroare de singuratate si de oglinzi, care aveau proprietatea de-al multiplica in mii si mii de exemplare, transformindu-l intr-un stog de fin sau intr-un acoperis strimb, alunecat peste o parte din sprinceana dreapta. Braic indrepta sarpanta, dar vintul o strimba la loc, facind-o sa se pravale pe partea stinga... Stogul de fin era strajuit de o sapca verde, trasa peste ureche, fapt care-i conferea omului de paie un aer destul de pisicher. Privindu-l de la distanta sau chiar de aproape, aveai impresia ca stogul de fin postat in fata ta iti face mereu cu ochiul. Erai tentat, pe loc, sa-i raspunzi in acelasi mod. Imediat dupa metamorfoza, din stogul numit Braic aparea o mina inarmata cu un chibrit aprins sau o bricheta care aprindea un singur fir de pai, dupa care se evap