Daca Festivalul „George Enescu“ s-a incheiat cu brio si in luminile stralucinde si grandioase ale „Noptilor albe“ bucurestene – ce Petersburg, ce Helsinki, ce Dostoievski! – festivalul polisimfonic si politic „Motiunea de Cenzura“ pare un fel de „Neterminata“ a vietii noastre parlamentare. Formalitatile de depunere au fost indeplinite, urmeaza sa se decida procedurile de expunere (votul, adica), la vedere sau la secret, astfel ca la modalitatile de numarare ale votului sa stim bine pe ce picior dansam: jos Tariceanu, acum! Sau inca un numar de luni ne vom mai bucura de prestatiile flambate si flamboaiante ale domnilor Remes – de fiecare data inubliabil, precum George Vraca in Apus de soare, Adomnitei, David, Nicolaescu sau Chiuariu si celelalte minuni ale rodniciei si eternitatii spiritualitatii pamintului romanesc.

Spunem asta nu atit in dreptul nostru de a avea opinii nealiniate, precum aderentii la tratatele de la Djakarta si Bandung de acum citeva decenii, ci pentru ca practic sintem blocati si lipsiti de alternative. Cu cine sa mai voteze cetateanul roman, chiar si neturmentat, daca a trecut de la secarica si tescovina la berica si „johnica“? Singura certitudine: dl Traian Basescu. Aici nu-si au rost comentariile, a fost, este si va mai fi inca, nu se stie bine citi ani, Presedintele Romaniei. Daca poporul il vrea, asta este, nu se poate face nimic. Boc, Boc, Boc! – la toate variantele posible, te uiti si nu e, nu este nimeni si nimic, tot Traian Basescu este alesul numarul Unu al Neamului. Unde-i lege, nu-i tocmeala. Si atunci? Nu-i pacat ca ne risipim si dramul de speranta de viata in dispute inutile de moarte? Nu este regretabil ca atitea energii se duc pe apa Simbetei? Nu este paradoxal ca Dreptatea si Adevarul devin forma fara fond a unor combinatii de conjunctura?

Tocmeala ar fi cu Guvernul. Para jumate, para inapoi: si cu Parlam