- Diverse - nr. 190 / 28 Septembrie, 2007 Fiecare zi care trece se aseamana cu o lopata de pamant rece, care se asterne peste amintirile noastre, peste sufletele care inca mai tresar, cand navala amintirilor devine prea apasatoare. Nu stiu cum au trecut toti acesti ani, 63, care mai vibreaza ca o coarda de vioara, aducand, inca vii, imagini din trecutele intamplari. Parca mai ieri era cand, dupa evenimentele retragerii noastre din intinderile stepelor calmuce din vecinatatea Stalingradului, dupa amarul august 1944, gruparile noastre, alcatuite din valmasagul de ostasi imprastiati pe meleagurile moldovene, dupa ruperea frontului si intoarcerea armelor, paseam cu pasi inca darji spre implinirea unei dorinte (avuta inca de la cedarea Ardealului), adica de a lupta pentru eliberarea dragului nostru Ardeal. Eram Divizia 103 Munte, de sub comanda generalului Ilie Cretulescu. Intrati prin trecatorile muntilor Ghimes-Palanca, visam la implinirea dorintei de a vedea, din nou, in locul stepelor calmuce, in fermecatele plaiuri ardelene, scaldate de apele Muresului. Desi ploua si eram destul de dezbracati, ni se parea ca aerul e mai dulce la respirat si mai cald. Am patruns pe la Sovata, Praid, Chiheriu, Iernut, cu pretul multor vieti pierdute (Oarba de Mures _ peste 10.000), reusind, in final, sa eliberam tot Muresul si tot Ardealul. De atunci au trecut atatia ani. Noi ne-am continuat lupta, pana in mai 1945, prin Ungaria si Cehoslovacia. Unii au pierit, altii am scapat cu viata. La cei ramasi cine se mai gandeste? S-ar parea ca le suntem o povara, o sarcina in plus pentru marimile conducatoare. Monumentele, pentru comemora rea vitejilor cazuti, se ridica cu greu. Cimitirele sunt aproape ajunse in paragina. Onorurile celor ce mor acum sunt tot mai saracacioase, fara drapele, salve de arme si fanfare. Legile elaborate de conducatorii tarii (care nu au fost pe front si nu desluse