Rescrierea - misiunea cea mai importantî"

Dora Pavel: Dragă Dinu Flămând, în dialogurile noastre de pînă acum, nu mi-ai mărturisit încă preferinţele tale legate de "uneltele" cu care scrii.

Dinu Flămând: Scriu cu toate. Dar, ca să dau o anumită formă răspunsului, o să pornesc de la începutul "mecanizării" scrisului meu, care se situează, bineînţeles, în primii ani ai "Echinox"-ului. În sediul redacţiei, noi aveam o maşină de scris veche, pe care toată lumea o chinuia, pentru că toţi învăţau să bată în acelaşi moment, şi asta, după metoda binecunoscută, cu două degete. Cred că, între timp, eu am reuşit să mai folosesc la fiecare mînă încă alte două-trei degete, nu mai mult, pentru că niciodată n-am învăţat metoda oarbă, sută la sută. Dar, chiar cu două degete, încă din acei ani, scrisesem deja cîteva mii de pagini, chiar zeci de mii de pagini, făcînd pe dactilografa şi stilizînd lucrările celor de la fără frecvenţă. Pe urmă, m-am obişnuit cu maşina de scris. Am avut mai multe maşini de scris, pînă cînd am ajuns la computer, căci mi-a plăcut întotdeauna să scriu la maşină.

D.P.: La fel procedezi şi în cazul poeziei proprii şi în cel al eseului sau al traducerilor?

D.F.: Poezia încep prin a o scrie cu creionul sau cu pixul pe diverse caiete, pe care le port prin toate buzunarele. La un moment dat însă, mă enervează, pentru că scrisul meu este aproape ilizibil, şi vreau să trec pe curat. Aştept, parcă, un moment în care să se stabilească această compatibilitate, între grafia cu creionul şi grafia mecanică. Iar de finalizat, finalizez poemele pe computer. Pentru poezie, computerul este însă o unealtă extrem de primejdioasă, în acelaşi timp, pentru că el nu păstrează variante şi, uneori, ai nevoie să revii, pentru că ai sentimentul că spuseseşi mai bine cu cinci zile în urmă. Am practicat şi metoda salvării textelor, a listării lor, ca să am