Cu freza bine geluită, aducând vag cu Rudolph Valentino, Cristian Diaconescu şi-a îndeplinit cu brio sarcina de a citi moţiunea PSD în faţa parlamentului. Din păcate, prestaţia sa
Cu freza bine geluită, aducând vag cu Rudolph Valentino, Cristian Diaconescu şi-a îndeplinit cu brio sarcina de a citi moţiunea PSD în faţa parlamentului.
Din păcate, prestaţia sa nu a impresionat din cale afară auditoriul. Senatorii şi deputaţii şi-au rupt fălcile căscând de plictiseală. Unii sprijineau zidurile întrebându-se cât mai au de îndurat, alţii îşi omorau timpul vorbind la telefon.
Miniştrii lui Tăriceanu şi-au târât şi ei picioarele până la Palatul Parlamentului şi au stat în bănci, văzându-se de la o poştă că au mintea cu totul în altă parte decât la moţiunea lui Geoană. Şi aveau şi dreptate. Moţiunea nu-i sperie, pentru că cel mai mare rău pe care îl pot păţi este să plece din Palatul Victoria, ceea ce este cu totul altceva decât să intri în Fortul Jilava.
Mulţi se întreabă ce se va întâmpla în varianta în care moţiunea este votată. Cine va veni la putere, cine va face parte din noua majoritate. Pentru membrii guvernului mai important este ce s-ar întâmpla dacă moţiunea nu trece. Câţi dintre ei vor intra în dosarele DNA şi cât timp va mai putea rezista un guvern care ar fi pus să repete istoria nostimă a celor zece negri mititei.
În ritmul în care se desfăşoară lucrurile nu ar fi prea departe ziua în care Călin Popescu Tăriceanu ar ajunge să conducă o şedinţă de guvern fără miniştri, membrii Executivului semnând prezenţa în comisia de la Cotroceni!
Asta în cazul în care Traian Băsescu nu se plictiseşte să se mai joace de-a şoarecele şi pisica. Atunci când au revizuit Constituţia, parlamentarii, în marea lor înţelepciune, au stabilit că preşedintele nu-l poate revoca pe primul-ministru.
Era o prevedere izvorâtă în urma unui întâmpl