Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţii britanice la Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 28 septembrie 2007 ·

În ultimele două zile, la Braşov s-a aflat ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, în cadrul unei vizite informale, dar şi de lucru, în prezenţa sa fiind lansate câteva investiţii britanice şi scoţiene. În prima zi a vizitei, ambasadorul s-a întâlnit cu conducerea locală a PD, cu staff-ul de campanie pentru alegerile europarlamentare. În cea de doua zi, însă, ambasadorul Marii Britanii a propus mai multe paliere de colaborare între partea britanică şi cea română. „În câteva luni, la Rupea va demara o investiţie în valoare de 1,5 milioane de euro. Se are în vedere realizarea unei ferme de bivoliţe şi a unei unităţi de procesare a produselor lactate. În acest sens, a fost deja achiziţionat un fost trust de construcţii de către un englez, a cărui soţie este din Rupea”, ne-a explicat primarul George Scripcaru (foto). O altă investiţie, a cărei inaugurare s-a făcut chiar ieri dimineaţă, este la uzina Metrom, unde o secţie întreagă a fost modernizată, retehnologizată şi unde lucrează acum 100 de foşti disponibilizaţi ai uzinei. Primarul George Scripcaru spune că pe raza municipiului Braşov mai sunt planificate câteva investiţii majore. „În următoarele două luni va fi anunţată o investiţie austriacă în valoare de 23 de milioane de euro. Deocamdată nu ştim mai mult. Şi mai este în plan realizarea spre Stupini a unui alt cash&carry, gen Carrefour şi altul spre Ghimbav. Media Galaxy vrea să mai deschidă un magazin în zona Romradiatoare. Nu pot să spun că sunt adeptul atâtor magazine cash&carry, deoarece acestea nu produc ceva, dar se pare că studiile de piaţă arată că mai este loc de aşa ceva în Braşov”, a mai spus primarul George Scripcaru. În ultimele două zile, la Braşov s-a aflat ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett, în cadrul unei vizite informale, dar şi de lucru, în prezenţa sa fiind lansate câteva investiţii britanice şi scoţiene. În p

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu: Îi solicit ministrului Cătălin Predoiu să pregătească hotărârea de guvern privind alegerile prezidenţiale. Săptămâna viitoare stabilim la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur

News.ro acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut, în şedinţa de guvern de vineri, ministrului de Interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale, el precizând că săptămâna viitoare stabilesc la care dintre cel

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Incendii de pădure în Turcia: cinci morți și zeci de răniți

G4Media acum o ora
Cinci persoane au fost ucise și alte zeci rănite în urma incendiilor de pădure care au devastat mai multe sate din sud-estul Turciei, a anunțat vineri ministrul Sănătății, citat de AFP. „Cinci persoane au fost ucise și 44 rănite, dintre care 10 grav

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Termen nou în dosarul Vlad Pascu vineri, la Judecătoria Mangalia /Părinţii tânărului ucis în accident: Se pare că legile în ţara asta sunt făcute să nu fie respectate de oamenii cu bani

News.ro acum 22 minute
Un nou termen în dosarul Vlad Pascu, cel care a provocat accidentul rutier de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat vineri, la Judecătoria Mangalia. La acest termen vor fi citate părţile şi martorul Gabriel Radu, pr

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Guvernul discută vineri proiectul de lege privind stabilirea salariilor minime adecvate, pentru a respecta directiva UE în domeniu

G4Media acum 22 minute
Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de vineri proiectul de lege privind stabilirea salariilor minime adecvate, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în condițiile în care legislația europeană obligă statele membre să

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°