Săptămâna care tocmai se încheie a arătat, dacă mai era nevoie, că investiţiile străine atârnă hotărâtor în delicata balanţă a vieţii bursiere. În condiţiile unui context internaţional favorabil, diminuarea dobânzilor de politică monetară, scăderea preţului barilului de petrol sub 80 de dolari, avansul luat de indicii de pe pieţele mondiale spre maximele istorice şi o piaţă internă lipsită de infomaţii negative cu privire la activitatea firmelor listate, Bursa de Valori Bucureşti a avut o evoluţie negativă din cauza lipsei acute de lichiditate. Singurii bani prezenţi pe piaţă au fost cei ai investitorilor autohtoni. Şi aceştia au preferat să vândă, deşi nu au avut nici o susţinere la cumpărare. Lipsa totală a investitorilor străini este cauzată, cel mai probabil, de neîncrederea generată de instabilitatea politică internă.
Preţurile acţiunilor se aproprie însă de minime şi ne putem aştepta oricând la reluarea trendului ascendent cu care toamna ne-a obişnuit. Datele la nivel macroeconomic nu sunt aşa de proaste cum se vehiculează, iar odată cu luna octombrie, anunţarea rezultatelor financiare la nouă luni poate aduce intrarea pe piaţă a investitorilor străini. Apropiata listare a Transgaz, programată pentru sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie prin demararea perioadei de subscriere, îşi va lăsa şi ea amprenta asupra evoluţiei bursiere de la finalul acestui an.
Toţi indicii bursieri au mers în tandem în această săptămână, înregistrând scăderi după scăderi în primele patru zile. Vineri, întreaga bursă a cunoscut o revenire, după ce joi România a surprins pe toată lumea încheind pe minus o zi care începuse bine. Indicele BET s-a apropiat ameninţător de minimul ultimelor patru luni, atins în luna august, dar a încheiat ziua de vineri cu un plus de 1,45% faţă de închiderea de joi. Indicele BET-FI a încheiat ziua de vineri cu cea mai mare creşter