Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contramanifestaţie pe ritm de sârbă

Publicat in Adevarul, duminică 30 septembrie 2007 ·

Emil Constantinescu, ţărăniştii şi liberalii nu a adunat mai mult de 200 de fani la Universitate. Intenţia preşedintelui Traian Băsescu de a merge ieri în Piaţa Universităţii, pentru a Emil Constantinescu, ţărăniştii şi liberalii nu a adunat mai mult de 200 de fani la Universitate.

Intenţia preşedintelui Traian Băsescu de a merge ieri în Piaţa Universităţii, pentru a se întâlni cu românii, aşa cum a declarat joi seara, la TVR, a declanşat organizarea unui contramiting la care au participat fostul preşedinte la României, Emil Constantinescu, şi Marian Petre Miluţ, preşedintele PNŢCD.

Evenimentul la care urma să participe, în calitate de spectator, Traian Băsescu era un spectacol pentru pensionari, organizat de Asociaţia pentru Iniţiativa Civică în faţa Teatrului Naţional. La orele 15.30, organizatorii probau boxele şi verificau instalaţiile. Pe partea cealaltă a bulevardului, în faţa fântânii de la Universitate, se adunau primii protestatari, PNŢCD-işti şi membri ai Acţiunii Populare, vreo 50-60 de persoane, oameni cuminţi şi blajini, în mare pensionari.

Generaţia tânără era reprezentată de numai doi băieţi şi o fată care, aşezaţi pe bordura fântânii, încercuiau în ziar ofertele cu închirieri de locuinţe la mica publicitate. "Unde ne sunt studenţii-golani de altădată" a rămas o întrebare retorică până când o membră PNŢCD a dat răspunsul corect: "În străinătate, doamnă". "După ce l-au tocat pe Ciorbea, băiatul meu a plecat în Canada", am aflat de la Gociman Rea Silvia, care şi-a exprimat regretul că fiica a rămas în ţară.

Atmosfera călduţă, cu soare de septembrie, a fost întreţinută şi de muzica ce se revărsa din boxele din faţa teatrului - sârbe, hore, genul "de nuntă". "Nu m-am prezentat la vot pentru că ştiam că Băsescu este un lup în piele de oaie", a declarat un domn care şi-a motivat prezenţa ca semn de protest faţă de preşedinte. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România Planul Roșu activat după un grav accident rutier! Un autocar cu peste 50 de persoane și un autocamion, implicate

Ziua Constanta acum 2 ore
Planul Roșu de intervenție a fost activat în această dimineață începând cu ora 7.00 în județul Sibiu în urma unui accident rutier. Potrivit IGSU, este vorba despre un autocar care a ieșit în afara părții carosabile pe raza localității Porumbacu de S

Meteo. Capitala şi şapte judeţe, sub Cod portocaliu de caniculă

Mediafax acum 2 ore
Luni este valabilă o avertizare cod portocaliu, fiind prognozate val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti. „Temperatur

Azi încep alegerile pentru un nou preşedinte al USR

Mediafax acum 2 ore
Candidatura a şase membri USR a fost validată în cursa pentru preşedinţia USR. Preşedintele USR va fi ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online, aşa cum prevede statutul, anunţă formaţiunea. Lista candidaţilor vali

Un tânăr de 19 ani a murit și doi adolescenti, de 16 și 17 ani, sunt în stare gravă, după ce s-au răsturnat cu mașina

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 19 ani a murit şi doi adolescenţi de 16, respectiv 17 ani au fost transportaţi la spital, luni dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, pe DJ 504, în zona localităţii Olteni. Potrivit ISU Teleorman, la faţa locului

Superstiții de Sânziene: ce nu e bine să faci în 24 iunie, la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Ziua News acum o ora
Creștinii sărbătoresc la 24 iunie naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. În calendarul popular, ziua mai este cunoscută şi sub denumirea de „Cap de vară" sau "Drăgaica". Însă i se mai spune și Ziua de Sânziene. Nimeni nu are voie să lucreze, iar cele

ÎPS Teodosie, sfat pentru o femeie abuzată de soț - „Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 55 minute
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a răspuns în cadrul emisiunii de la Radio Dobrogea unei femei care susținea ăc este abuzată psihologic de soșul ei. Aceasta i-a cerut înaltului prelat să o ajute cu o soluție în acest caz. ”După mulţi ani de că

Euro 2024 - Grupa B se încheie luni cu meciurile Croaţia - Italia şi Albania - Spania. Toate calculele

Mediafax acum o ora
22:00: Croaţia - Italia (Grupa B, Leipzig) În urma înfrângerii în faţa Spaniei şi a victoriei în faţa Albaniei, care a fost smulsă în urma unui ultim gol egalizator al lui Klaus Gjasula, Croaţia are nevoie disperată de un rezultat pozitiv în faţa It

BNR lansează o nouă monedă de 10 lei, care sărbătorește nașterea lui George Călinescu

Wall-Street.ro acum 28 minute
Banca Naţională a României (BNR) va lansa luni în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 125 de ani de la naşterea lui George Călinescu. Potrivit unui comunicat al băncii centrale, aversul monedei prezintă o parte din clădirea Academiei Ro

Canada a evacuat o închisoare de maximă securitate din cauza incendiilor din Quebec

News.ro acum 3 ore
Autorităţile canadiene au evacuat 225 de deţinuţi dintr-o închisoare de maximă securitate din Quebec din cauza intensificării incendiilor de pădure din zonă, a anunţat duminică Serviciul Corecţional din Canada (CSC), potrivit Reuters. Un ordin de ev

Astăzi: Drăgaica sau Sânzienele. Tradiții și obiceiuri

Botosani News acum 52 minute
Sânzâienele se sărbătoresc pe 24 iunie şi sunt cunoscute în mitologia românească zânele rele din clasa ielelor, sinonime cu Drăgaicele. Sânzâienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod hold

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
joi

20°/32°
Iasi
acum

20°
lun.

18°/25°
mar.

15°/25°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

19°/28°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/30°