Am pornit de la "pe aici nu se trece!" si "noi nu ne vindem tara!". Insa, incet, incet, perioada post-decembrista ne-a facut sa uitam de toate scandarile din vremurile de rastriste. Peste tot, pe unde intorci capul, vezi panouri cu "terenuri de vanzare". Dar, cum si romanasul s-a modernizat si s-a europeenizat, am trecut si la anunturile englezite, care striga sus si tare ca avem "land for sale". Avem, sau doar ne place sa ne dam mari? Le vindem pentru de-ai nostri sau ne place sa deschidem usa, plini de ipocrizia ce ne caracterizeaza, unor investitori carora le zambim in fata, le luam banii, iar apoi ii trimitem, fara nici o strangere de inima, in doamnele mamele lor? Si, daca analizam si mai bine situatia, toate vanzarile astea de terenuri ascund afaceri dubioase. Ca doar, na, nu cred eu ca toate firmele de imobiliare au avut terenul Romaniei impartit, pentru a-si putea dezvolta afacerile. Au cumparat, au facut tranzactii bune pentru ei, au vrajit si au pacalit, iar acum fac bani buni vanzand ce a mai ramas neocupat din tara asta. Oriunde intorci capul, iti dai seama ca este un teren, cat de mic, de vanzare. Tipau in 90 revolutionarii cat ii tineau plamanii ca "noi nu ne vindem tara". Dar ce facem? Se gandeste cineva sa faca o casa, un bloc, o locuinta cat de mica pentru cei care stau pe strazi? Sau pentru tinerii care si-ar dori si ei o casa, o familie, un copil? Nu. Nici o sansa. In Romania zilelor noastre o casa a devenit un lux. Aproape o utopie. Un fel de fata morgana. Vezi, visezi, speri, dar ajungi sa te lingi pe bot in cel mai dramatic mod. Si, pe unde "nu se trece", dragii mei guvernanti? Ca, din cate observ eu, se cam trece peste tot. Parcuri, spatii verzi, locuri de joaca, terenuri bine plasate, toate se transforma in "land for sale" la un moment dat. Iar noi, ne plangem de mila. Si nu facem nimic pentru asta. Ma rog, nici nu vad o rezolvare la aces