Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Notiuni privind alegerea unui fond de pensii private

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 1 octombrie 2007 ·

Subscrierea la un fond de pensii private este obligatorie pentru persoanele cu varsta pana la 35 de ani inclusiv, si care sunt salariate (asigurate in sistemul public de pensii), si optionala pentru cele cu varsta intre 36 si 45 de ani, salariate. Aceasta operatiune de subscriere presupune directionarea unui procent de 2% din contributia la bugetul de asigurari sociale (CAS = 9,5% din salariul brut) catre un fond de pensii private.

Cadrele militare si avocatii nu sunt eligibili pentru sistemul de pensii privat, acestia avand un regim special de contributii pentru pensii.

Trebuie mentionat faptul ca subscrierea in cazul persoanelor cu varsta pana la 35 de ani inclusiv trebuie sa se realizeze pana la data de 16 ianuarie 2008, dupa aceasta data cei care nu au ales ori fac parte din portofoliile invalidate vor fi distribuiti aleatoriu la unul dintre fondurile existente pe piata.

Procentul de 2% din CAS-ul actual (9,5%) va fi: administrat de compania privata specializata aleasa de participant; virat in contul individual al participantului; economisit fara efort suplimentar. Contributia la sistemul de pensii private va creste progresiv cu 0,5% pe an, cu incepere de la data de 1 ianuarie a fiecarui an, timp de 8 ani. In acest sens, in 2016 cota transferata catre fondul de pensii private va fi de 6%, ramanand astfel 3,5% catre sistemul public. La data pensionarii, cei care subscriu vor beneficia atat de o pensie publica, cat si de o pensie privata.

Administratorul fondului de pensii private va informa anual si gratuit, despre situatia contului, persoana al carei cont este administrat. Prin lege se garanteaza valoarea contributiilor platite, fiind infiintat un Fond de Garantare a pensiilor.

In cazul in care un contribuabil ramane somer, contul participantului la fondul de pensii va fi in continuare alimentat, legea prevazand continu

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024 Primăria Baia Mare, câștigată în premieră de PSD

HotNews acum 32 minute
Candidatul PSD pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare, Doru Dăncuş, viceprimar cu atribuţii de primar interimar, a anunţat, luni, pe pagina sa de socializare că a câştigat alegerile locale. Ștampilă de vot, alegeri 2Foto: Inquam Photos /

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum o ora
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

ALEGERI LOCALE 2024 - Primarul comunei Floreşti din judeţul Prahova, care recent a scăpat de un dosar în urma prescrierii, obţine încă un mandat

News.ro acum 43 minute
Primarul comunei Floreşti din judeţul Prahova, Simona David (PNL), care în urmă cu o lună şi jumătate a scăpat de acuzaţiile dintr-un dosar penal, în urma prescrierii faptelor, a obţinut un nou mandat.

ALEGERI LOCALE 2024 - Deputatul Aurel Bălăşoiu, exclus din PSD după ce numele său a fost vehiculat în contextul unui scandal sexual, a câştigat Primăria comunei Rociu, din Argeş, candidând din partea PNL

News.ro acum 2 ore
Deputatul Aurel Bălăşoiu,exclus din PSD după ce numele său a fost vehiculat în contextul unui scandal sexual, a câştigat Primăria comunei Rociu, din Argeş, candidând din partea PNL Pentru alegerea primarului comunei Rociu, din Arges, au fost înregis

Nicușor Dan, întrebat dacă se va înscrie într-un partid după victoria de la București: „Intenţia mea este să rămân independent

HotNews acum o ora
Nicușor Dan a obținut duminică al doilea mandat la Primăria Capitalei, cu un scor răsunător. Întrebat la Digi24 dacă se va înscrie în vreun partid, primarul a răspuns că nu are timp de politică de partid, notează News.ro. Nicușor Dan la aflarea exit

Femeie din Timiş, decedată după ce a căzut cu bicicleta într-un canal

Press Alert acum o ora
Sfârşit tragic pentru o femeie în vârstă de 51 de ani, care a murit după ce a căzut cu bicicleta într-un canal de colectare a apei pluviale din Saravale, judeţul Timiş. „La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 00:01, polițiștii orașului Sânnicolau M

MAI: 1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni, sesizate în ziua alegerilor

Mediafax acum 52 minute
Dintre acestea, 601 nu s-au confrimat, ceea ce reprezintă aproape 40%, iar 136 sunt în curs de verificare. Faţă de alegerile anterioare, numărul sesizărilor este în scădere cu 3,2%. De asemenea, 11 sesizări nu au fost de competenţa MAI. 13,9% dintre

ALEGERI LOCALE 2024 - Votul pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti - PSD - 27%, Alianţa Dreapta Unită - 26,6%, PNL - 12% - rezultate parţiale

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 27% din voturi la algerile pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), Alianţa Dreapta Unită - 26,6%, PNL - 12%, conform rezultatelor parţiale după numărarea a 80% din voturile exprimate. La CGMB, după centralizarea a 80

SUA cer un vot în Consiliul de Securitate pentru a sprijini proiectul de armistiţiu în Gaza

G4Media acum o ora
Statele Unite au anunţat că au solicitat un vot în Consiliul de Securitate al ONU asupra proiectului său de rezoluţie care solicită Israelului şi Hamas să pună în aplicare acordul de încetare a focului în Gaza „fără întârziere”, fără a specifica o d

Vremea

București
acum

34°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/30°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°