O dezbatere publica in premiera, pe tema integritatii administratiilor publice locale, a fost organizata la Timisoara la sfarsitul saptamanii trecute. Discutiile au gravitat in jurul rolului important pe care un functionar public, transformat in avertizor de integritate, il poate avea in lupta impotriva coruptiei, impotriva abuzurilor, a incalcarii deontologiei profesionale si impotriva unei administrari defectuoase.
La o prima vedere, este o initiativa laudabila, pretabila la o democratie stabila. Daca, insa, iei in calcul ca, desi acest "pluton anticoruptie" format din avertizori de integritate are de vreo trei ani cadrul legal de a intra pe acest camp minat, fara sa se expuna repercusiunilor — traduse prin sanctiuni, sicane ori desfaceri ale contractului de munca — iar functionarii publici prefera sa devoaleze ilegalitati sub numele de cod "sursa", te intrebi daca legea este gandita sa fie eficienta. Iar daca te mai pui sa numeri si actele de coruptie, abuzurile scoase la lumina de angajati ai unei institutii a statului — care sa-si asume ceea ce au spus si sa mai si fie in functii — ti se acutizeaza sentimentul de inutilitate a legii. Sau, in varianta unui optimism exacerbat, cu nuante de naivitate, poti sa te gandesti ca am ajuns sa traim intr-o lume de o moralitate la superlativ.
Experientele profesionale ne determina sa respingem, insa, aceasta ultima ipoteza. Sunt oameni, in general fara functii, din diferite institutii publice, care ne vorbesc despre fel de fel de abuzuri. Uneori, ne furnizeaza doar pontul, alteori, vin cu dovezi incontestabile care probeaza implicarea unor superiori de-ai lor intr-o afacere care nu are niciun punct comun nici cu probitatea morala, nici cu legea. Interesant este ca intotdeauna ne solicita sa nu le divulgam identitatea, motivatia fiind aceeasi : au familie si nu-si permit sa ramana pe drumuri. Semn ca, desi e
