Prezent la festivitatea de deschidere a noului an universitar de la "Universitatea Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, preşedintele Traian Băsescu nu a pierdut ocazia de a critica actualul sistem de
Prezent la festivitatea de deschidere a noului an universitar de la "Universitatea Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, preşedintele Traian Băsescu nu a pierdut ocazia de a critica actualul sistem de învăţământ.
La ceremonia din Aula "Mihai Eminescu" preşedintele a vorbit despre plagiatul practicat de profesori, de mita pentru examene din universităţi, dar şi despre Pactul pentru educaţie. "Universitatea înseamnă verticalitate, solidaritate, corectitudine, şi nu mită, furt sau minciună.
Or, din nefericire, şcoala românească suferă din pricina acestor tare. Plagiatul practicat de unii studenţi, dar şi de unii profesori, cumpărarea lucrărilor de licenţă, mita pentru promovarea examenelor sunt practici care caracterizează din nefericire o parte a învăţământului universitar românesc", a spus şeful statului.
La ceremonie a fost prezent şi Cristian Adomniţei, ministrul educaţiei, însă acesta nu a avut loc pe podium, ci în sală, alături de oficialităţile locale.