Studentimea a incetat sa mai fie o clasa si s-a preschimbat intr-o multime eterogena, fara idealuri colective si fara personalitate. Unitatea ei s-a destramat lamentabil. Studentii, alaturi de profesorii lor blazati, au ajuns robotei deplorabili in slujba unui monstru social si economic, cu numele de rentabilitate financiara. Cu putin timp in urma, Dan Perjovschi a initiat un original proiect artistic pe strazile Bucurestiului, menit sa reactualizeze - in memoria noastra colectiva - mineriadele anilor nouazeci. In interiorul sau, au interactionat - mnemotehnic - cele doua simboluri sociale fundamentale din acele timpuri de pionierat liberal romanesc: minerul si studentul. Primul era fantoma comunismului agonic, cel de-al doilea exponentul claustrat al noului mentalism democratic. Sugestia mi s-a parut deosebit de potrivita. Fiind eu insumi student de an terminal la inceputul deceniului trecut, imi amintesc cu precizie ca, macar dupa 13-15 iunie 1990, revoltele noastre impotriva "restauratiei" isi luau ca reper antagonic masa de manevra a minerilor. Pe acestia ii vedeam, prin excelenta, drept "bratul inarmat" (si cumva inexpugnabil) al esalonului doi de comunisti. Rememorez chiar ca, in timpul unei demonstratii studentesti din fata Prefecturii iesene (cind „oamenii de bine" din zona ne scuipau si ne tintuiau cu gesturi obscene), am scandat - ironic (dar si tragic, as zice retrospectiv) - "Vrem bazin carbonifer!". Explicatia lui Perjovschi pentru demersul lui atinge, indirect, un punct extrem de sensibil al societatii romanesti actuale. El a vrut ca "statuile" vii sa refaca, anamnetic, vigoarea celor doua categorii sociale mentionate - "vigoare" ce a tinut Romania intr-o tensiune patetica, a binelui si raului, vreme de mai multi ani. O "vigoare" ce a disparut odata cu cele doua clase ca atare. Bineinteles, prin "disparitia" claselor in discutie, Perjovschi nu se refera