Inspectoratul General al Politiei Romane are un nou sef, chestorul Gheorghe Popa fiind numit in aceasta functie, printr-o decizie a premierului Calin Popescu Tariceanu, care a fost publicata miercuri in Monitorul Oficial.
In acelasi timp, tot miercuri, fostul sef al Politiei Romane, Dan Valentin Fatuloiu, a preluat postul de ministru consilier la Biroul Atasatului Afacerilor Interne in Statele Unite ale Americii, au declarat pentru NewsIn surse din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative (MIRA).
Chestorul Gheorghe Popa a fost propus in 22 august de ministrul de interne, Cristian David, pentru sefia Politiei Romane, iar pana in acest moment a indeplinit functia de adjunct la comanda Inspectorului General al Politiei Romane.
Intre 2004 2005 a fost directorul Institutului de Criminalistica din Inspectoratul General al Politiei Romane. Intre 2002 si 2004 a fost seful Serviciului de Investigatii Criminale la Inspectoratul de Politie al Judetului Dambovita, dupa ce cu un an inainte fusese sef de serviciu la Directia de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, iar intre 1999 si 2001 a fost comandatul Politiei municipiului Targoviste.
Inainte de 1989 a lucrat ca ofiter criminalist la Inspectoratul de Politie Harghita, imediat dupa 1990 devenind expert criminalist la institutul de profil din IGPR. A absolvit facultatea de drept in 1994 si are un doctorat in Stiinte Juridice - specializarea Criminalistica.
Seful Inspectoratului General al Politiei Romane de pana acum, Dan Valentin Fatuloiu, a fost nominalizat pe 8 august pentru ocuparea postului de sef al Biroului atasatului afacerilor interne in Statele Unite ale Americii, cu rang de ministru-consilier in cadrul MAE.
Cel mai probabil, acesta va parasi Romania la sfarsitul acestei saptamani, toate formalitatile fiind indeplinite, au dec