Ioana Lupea: "Călin Popescu-Tăriceanu iese din această guvernare Superman".
N-a fost doborât nici de preşedintele Traian Băsescu, nici de coaliţia de conjunctură PSD-PD-PLD.
Moţiunea de cenzură a PSD a atins cabinetul Tăriceanu II doar cu o floare: PNL rămâne cu puterea şi cu onoarea nepătată de un compromis oficial cu PSD.
Dar moţiunea va face totuşi victime: PSD şi Justiţia. Partidul lui Mircea Geoană va plăti eşecul în procente grele. Iar conflictul dintre ministerul deţinut în continuare de liberali şi Departamentul Naţional Anticorupţie se va prelungi cu riscul distrugerii totale a credibilităţii justiţiei în faţa românilor şi a României în faţa UE.
Responsabilitatea insuccesului va cădea pe umerii iniţiatorului moţiunii. Interminabila dezbatere publică în jurul demersului PSD a creat membrilor, militanţilor şi alegă- torilor partidului aşteptări, înşelate de votul din parlament.
În faţa lor, Mircea Geoană apare ca un lider lipsit de forţă şi de perspectivă. Şi nu numai: începând de ieri este clar pentru oricine că nu el conduce PSD. Adevă rata putere se află la tandemul Viorel Hrebenciuc-Ion Iliescu, ce a determinat respingerea moţiunii şi care, imediat după închiderea şedinţei, flutura prin reprezentanţ i steagul alb în faţa guvernului PNL-UDMR.
Ca răsplată pentru salvarea guvernului, defectorii vor fi probabil răsplătiţi, iar partidul va primi o ciosvârtă prin devansarea măririi pensiilor, promisă public socialdemocraţ ilor de premierul Tăriceanu.
Cu sau fără Mircea Geoană în frunte, PSD va supravieţui momentului doar prin mila PNL. Nici PD nu scapă fără vânătăi din această aventură politică. Cu toată precauţia liderilor, care s-au ascuns de opinia publică în spatele lui Traian Băsescu, PD este considerat coautor moral.
Mai mult, democraţii vor fi obligaţi