Lucian Postu Daca vesnicia s-a nascut la sat, atunci Drojdin Sparcanu nu putea fi expulzat in lume decat intr-o crasma de mahala, printre pahare zoioase, mese murdare si fete inacrite, de betivani inraiti. Tot acolo a si fost botezat, cu rachiu de drojdie, fiindca secarica se terminase. Asa ca Drojdin i-a ramas numele.
De vreo douazeci de ani, Drojdin-fiul-crasmei umbla prin targ cu un carton legat de gat, pe care scrie, cu litere mari, de tipar, "SCRIETOR". Ce-i drept, dupa cum arata, literele in cauza, par sa fie scrise chiar de Sparcanu. Insa principala lui ocupatiune e cea de betivan scandalagiu, indeletnicire care i-a adus o faima cu mult mai mare decat mazgalitul hartiei.
Din acest motiv, oamenii normali se feresc de Sparcanu ca de maidanezi, stiute fiind apucaturile lui violente, de cutitar de mahala. Dupa cum singur o spune, cu mandrie, aceste apucaturi l-au ajutat in cariera de "scrietor". Prietenia cu golanii de cartier i-a fost de folos atunci cand unii au vrut sa-l bata pe cumnatul lui, Silviu Vulpescu, pe vremea cand acesta era un afurisit sefulet PCR la Tehnotron.
Si cumnatul nu i-a ramas dator: Sparcanu l-a scapat de bataie, iar el l-a scapat pe Sparcanu de anonimat, publicandu-i cartile la cele doua edituri conduse de cumnatul sparcanesc: Institutul Asiropian si Monorom. Si uite-asa s-a procopsit betivanul scandalagiu cu patalama de "scrietor".
Daca n-ar fi dezgustator si agresiv, alcoolicul Sparcanu ar fi demn de mila. Avocatul Flascov povestea, oripilat, cum i-a cerut Sparcanu parale pentru medicamente, dar n-a primit banii decat in prezenta mamei, ca sa nu-i dea pe bautura! Si-avea pe-atunci cam 50 de ani...
Stia el Flascov ce stia: Sparcanu bea pana o ia razna, apoi cere bani cu imprumut, tot pentru bautura. Daca nu-i primeste, se interneaza la profesorul Castanciu, unde ocupa o rezerva de lux, ca,
