Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Judeţean Slatina ia partea leului la rectificarea bugetară

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 5 octombrie 2007 ·

Angajaţii Spitalului Judeţean Slatina pot răsufla uşuraţi: vor primi salariile la timp. Unitatea sanitară va primi aproape toată suma care a revenit judeţului Olt prin rectificarea de luna trecută pentru cheltuielile curente ale spitalelor, respectiv 3,4 milioane din cele 3,5 milioane de lei. Iniţial, unităţii spitaliceşti din Slatina i se repartizaseră numai două milioane de lei. Sanitas Olt a acuzat conducerea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) că nu şi-a făcut temele la început de an, când a solicitat bani pentru spitale prin alocare bugetară. În această situaţie, CAS a semnat cu spitalele din judeţ contracte care n-au acoperit complet anul. Spitalul Judeţean nu era acoperit financiar pentru octombrie. Pericolul a fost depăşit prin intervenţia prefectului Octavian Popescu pe lângă preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi la Ministerul Sănătăţii Publice. Demersurile au fost făcute marţi, iar ieri s-a hotărât ca Spitalul Judeţean să primească partea leului. La rectificarea bugetară de săptămâna trecută, judeţului Olt nu i-a revenit cât a solicitat CAS, cauza fiind, potrivit lui Tiberiu Mateescu, programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, care ar fi înghiţit sume enorme. Roxana Dragomir, lidera Sanitas Olt, susţine însă că fondurile destinate programului nu au nici o legătură cu bugetul din care se alimentează spitalele. De luna viitoare, problema financiară va fi serioasă pentru toate spitalele din judeţ, dacă nu va fi făcută o nouă rectificare a bugetului sănătăţii. Săptămâna trecută, judeţului Olt a primit prin rectificarea bugetară pe acest an 7,7 milioane de lei, din care 4,2 milioane vor fi cheltuite pentru acoperirea datoriilor pe care spitalele le-au acumulat în 2005, iar 3,5 milioane sunt destinate cheltuielilor curente. Angajaţii Spitalului Judeţean Slatina pot răsufla uşuraţi: vor primi salariile la timp. Unitatea sanitară

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 45 minute
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 2 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum o ora
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 2 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Zelenski spune că Rusia a folosit cel puţin o rachetă nord-coreeană în atacul masiv asupra Ucrainei. „Acesta e planul de pace al lui Putin, de a distruge totul”

HotNews acum o ora
Federaţia Rusă a folosit cel puţin o rachetă nord-coreeană în atacul masiv de vineri dimineaţă asupra Ucrainei, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski. Într-o postare pe reţeaua X, liderul de la Kiev a prezentat bilanţul atacului cu drone, rache

Melodii nedifuzate ale lui Michael Jackson, descoperite după 35 de ani într-un depozit abandonat

Libertatea acum o ora
12 melodii necunoscute și înregistrate de Michael Jackson în perioada 1989-1991 au fost descoperite într-o unitate de depozitare aparţinând unui producător muzical, a relatat vineri, 13 decembrie, The Hollywood Reporter.

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 2 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Franța are un nou premier. Pe cine a numit Emmanuel Macron

Libertatea acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a numit, vineri, pe Francois Bayrou în funcția de premier. Acesta are ca țintă să scoată țara din a doua criză politică majoră din ultimele șase luni, relatează agenția de știri Reuters.

Viktor Orban crede că lumea se va linişti odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă

HotNews acum o ora
Premierul conservator ungar Viktor Orban a asigurat vineri că situaţia în lume se va linişti odată ce republicanul Donald Trump va fi învestit preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, iar schimbările impulsionate de viitorul preşedinte american vor ajunge

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-2°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°