In vara anului 2007, cand primele trei bratari dacice recuperate urma sa se intoarca in Romania, Eugen Iaroslavschi, seful sectiei Arheologie a Muzeului National de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, s-a deplasat la Frankfurt, pentru a expertiza pretioasele obiecte. Alaturi de alti cativa specialisti romani si straini, arheologul clujean a avut prilejul de a examina centimetru cu centimetru bratarile... (Radu Constantinescu)

Preocupat de aspectele tehnice ale civilizatiei dacilor, implicit de tehnicile lor de prelucrare a metalelor, era firesc sa ajung la argint si la aur. Intr-o zona atat de bogata in metale neferoase cum este Transilvania, metalurgia era dezvoltata pe masura. Inca din Epoca Bronzului, constatam aici aparitia unor artefacte de o calitate extraordinara. Unele dintre ele au penetrat la nord pana in Peninsula Iutlanda, iar la rasarit, pana in Caucaz. Aceasta traditie a metalurgiei s-a perpetuat si in epoca dacica.

In ceea ce priveste argintul, mesterii daci aveau cunostinte tehnice foarte bune. Am sa va dau un singur exemplu. In secolul I i.Hr. se constata o criza a argintului. In acest moment, apar monede cu un invelis de buna calitate, dar cu interior de calitate slaba. Situatia este identica si in cazul podoabelor. In tezaurul gasit la Sarmasag, bijuteriile au miezul din argint slab calitativ, dar poseda un invelis satisfacator. Sa nu credeti ca era vorba de o incercare de falsificare. Nu! Mesterii erau la fel de priceputi ca si cu un secol in urma, dovada faptul ca au recurs la aceasta metoda ingenioasa de a salva aparentele. Ei au fost insa nevoiti sa apeleze la ea deoarece aparuse o criza a metalului. Argintul era mai putin si de calitate inferioara. Se epuizasera zacamintele de suprafata, iar dacii nu aveau cunostinte tehnice suficiente pentru a le imbogati sau pentru a cauta resurse noi. Cunostintele vor fi dobandite