Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care era planul lui Băsescu?

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 5 octombrie 2007 ·

Cred că, dacă ar trebui să rezum într-o propoziţie mandatul lui Traian Băsescu, aceasta ar suna cam aşa: are o agendă bună şi nici un fel de strategie prin care să promoveze această agendă. Moţiunea căzută în parlament a fost, în primul rând, un eşec al preşedintelui şi cred că e momentul să respire adânc şi să se gândească unde vrea să ajungă, pentru că nu prea îi iese mare lucru. Întors din referendum cu legitimitate, dar fără putere reală, preşedintele avea acum o oportunitate să recâştige influenţa asupra politicilor guvernamentale, pe care a pierdut-o la ruptura de PNL. Influenţa asupra politicii guvernamentale este miza oricărui om politic, inclusiv pentru preşedinţi, indiferent de bazaconiile pe care vi le îndrugă unii care citesc îngust Constituţia. Un preşedinte ales direct trebuie să aibă influenţă asupra politicilor guvernamentale măcar pentru a fi reales, şi asta au încercat şi Ion Iliescu, şi Emil Constantinescu, care acum joacă rolul de virgine constituţionale. Dar Băsescu a pierdut contactul cu puterea reală la ruptura de guvern, aşa că mandatul său riscă să fie sterp, mai ales dacă asaltul politicienilor asupra DNA va avea succes. O fi frumos să te prezinţi mereu pe post de preşedinte al poporului, care se opune oligarhiei, dar este ineficient. Mircea Geoană i-a ridicat o minge la fileu prin depunerea moţiunii. Ce a făcut Traian Băsescu? I-a pus beţe în roate. Iniţial, a declarat că în nici un caz nu îl va numi premier pe Geoană. De ce trebuia să spună asta fără să-l oblige nimeni? Oricum, numirea premierului e un atribut al preşedintelui, deci de ce era nevoie să submineze poziţia lui Geoană în PSD tocmai când acesta îi făcea un bine? A continuat pe această linie declarând că se gândeşte să refacă dreapta, cu PD şi PNL. Scenariu şi iluzoriu, la cât s-au îndârjit liberalii împotriva sa, şi contraproductiv pentru că, din nou, a pus beţe în roate moţ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare se încheie sâmbătă, la ora 7.00 / După primele trei săptămâni de campanie, fuseseră aplicate peste 100 de amenzi în valoare de 80.800 de lei / Au fost sesizate 121 de infracţiuni

News.ro acum 41 minute
Campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie se încheie sâmbătă, la ora 7.00. Campania în audiovizual s-a încheiat deja de vineri dimineaţă.. Continuarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare d

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 8 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 8 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 7 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 10 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 8 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 8 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 7 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°