Pentru multi dintre noi a ramas destul de neclar care a fost treaba cu legionarii. Daca nu cumva pur si simplu refuzam sa ne gandim la chestiune sau am tras de mult linia sub care scrie "legionar = criminal", e clar ca au omorat oameni, ce mai e de vorbit despre asta?

Altii, pe care statura intelectuala ii obliga sa fie condescendenti si nuantati, amintesc, asa, in treacat, cu o ridicare din umeri, "simpatiile legionare" ale unui Mircea Eliade, in tinerete - ca despre o boala a copilariei, hai ca i-a trecut dupa aia.

Cel mai interesant caz este cel al scriitorilor cu inclinatii legionare care au trecut prin iadul inchisorilor comuniste. In urma cu doi ani, Tudor Gheorghe a avut ideea extraordinara sa faca un spectacol cu "Poezia inchisorilor", in care versurile lui Radu Gyr, Nichifor Crainic si ale celorlalti erau - genial! - puse in balanta cu ceea ce se scria, in aceiasi ani, "la suprafata", cantecele si poeziile cu filatoare si turnatori indeplinind veseli cincinalu'-n patru timpi si trei miscari.

Spectacolul a avut un succes coplesitor (ca toate cele ale lui Tudor Gheorghe, de altfel). La iesirea din Sala Palatului se vindeau brosuri cu textele pe care le auziseram recitate ori cantate (iar mai tarziu a aparut si CD-ul cu inregistrarile). M-am grabit sa duc o astfel de carticica (honni soit qui mal y pense!) unui cunoscut despre care stiam ca e mort dupa bardul oltean. Dupa ce a rasfoit-o, mi-a zis, cu ezitari: "Da, dar stii... toti erau legionari!"

Atunci m-am intrebat - nu pentru prima oara, de altfel: cat de mult conteaza, in aprecierea operei unui artist, orientarea lui politica, faptul ca, da, cei in care credea au ucis oameni? Cat de mult conteaza atunci cand vorbim despre oameni care nu doar ca, personal, n-au comis nici o agresiune, dar au suferit cumplit pentru credinta lor, fie ea si gresita? Cat de mult conteaza atunci cand vorb