Pe 7 octombrie 2007 s-a implinit un an de la asasinarea jurnalistei Ana Politkovskaia, unul dintre cei mai acizi critici ai regimului autoritar instaurat in Rusia de Vladimir Putin. Si desi din cind in cind mai apare cite o declaratie a autoritatilor de la Moscova destinata mai degraba opiniei publice internationale exista slabe sanse ca vinovatii sa fie vreodata prinsi.

Ceea ce nu poate decit sa intareasca convingerea larg raspindita ca a fost vorba de o executie politica clasica menita sa aduca la tacere o voce incomoda.

Un bun indiciu e faptul ca rusii refuza categoric sa extradeze in Marea Britanie un ofiter din serviciile secrete considerat la Londra principalul suspect intr-un alt asasinat mult mediatizat caruia i-a cazut victima Andrei Litvinenko, si el un adversar al regimului de la Kremlin.

De altfel, in anul scurs de la disparitia tragica a jurnalistei moscovite iluziile occidentale privind sansele democratiei in Rusia ca si in privinta pozitionarii sale externe in chestiuni esentiale precum cele legate de securitate, inclusiv securitatea energetica, s-au risipit in buna masura.

Insa comentariile critice tot mai dese din mass media occidentala sau manifestatiile de protest prilejuite de aniversarea unui an de la asasinarea Anei Polikovskaia nu par sa-l preocupe prea mult pe Vladimir Putin.

Proritatea sa in acest moment pare sa fie alta: gestionarea unei formule de succesiune la virf care, pe de o parte, sa pastreze aparentele in privinta respectarii constitutiei care stipuleaza ca presedintele Federatiei Ruse nu poate avea mai mult de doua mandate successive iar, pe de alta, sa-i permita sa ramina in continuare la putere.

De luni de zile se fac speculatii intense privind maniera in care se va structura puterea la Moscova dupa ce al doilea mandat prezidential al lui Vladimir Putin se va i